Comentariu de Pușa Roth. Note de Costin Tuchilă
Dacă eşti amator de leacuri miraculoase (scriu la timpul prezent, fiindcă şi acum una lume e la fel de curioasă ca şi pe timpul Domnului Caragiale!), poţi să cazi uşor în plasa cu ironii a autorului Momentelor şi schiţelor, fiindcă sacul cu iluzii era la fel de plin şi atunci, dar şi acum. Oamenii, oricât de citiţi ar fi, simt nevoia să creadă în basme, adică în existenţa unor lucruri miraculoase. Putem crede că atunci când a apărut acest articol care poartă în titlu semn de descoperire epocală, cititorul s-a lăsat sedus şi a citit până când a realizat că Maestrul „pomăduieşte” pe cei care, fără talent, ajung să se creadă mari creatori. Aceasta este pomada ideală „pentru cei ce sufăr de chelie pe dinăuntrul capului, și se știe cât e de rar părul pe dinăuntru, prin urmare, se-nțelege cât de universală va deveni întrebuințarea minunatei invențiuni”. Ca ironia (să nu spunem batjocura!) să fie deplină, sfatul autorului pentru contemporanii vizaţi este ca pomada să fie aplicată prin frecare energică pe capul altuia, ca să vină mintea în capul celui cu pomada, sau cum spune chiar Domnul Caragiale, „trebuie să freci cu ea nu capul tău, ci pe al altora; dar să-i freci vârtos! să-i freci pân-îți năduși bine și tu, și ei”. Oare cei vizaţi or fi simţit batjocura (ne facem curaj şi folosim acest cuvânt, cel mai apropiat de intenţia autorului!)? Dacă ar fi înţeles, ar fi trebuit să dispară din peisaj! Oricum, timpul le-a şters urma. Era să zic, cerneala de tipar! Altfel cum?
Textul lui Caragiale și note, click mai jos pe titlu
