Intrând incognito în cabina actriţei Silvia Baletti, Marivaux îi citi cu spirit şi entuziasm textul piesei ”Surpriza dragostei”, pe care ea tocmai îl învăţa. ”Domnule, strigă actriţa, sunteţi Diavolul sau autorul?”
Marți, 20 februarie 2018, la ora 17.00, Muzeul Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu, nr. 8) vă invită la audiția cu public a spectacolului ”Surpriza dragostei” de Marivaux. Traducere și adaptare radiofonică de Pușa Roth. Regia artistică: Vasile Manta. Distribuția: Contesa – Crina Lință; Lélio – Mihai Mălaimare; Colombina, însoțitoarea contesei – Cătălina Mustață; Arlequin, valetul lui Lélio – Marius Rizea; Jacqueline, servitoarea lui Lélio – Manuela Ciucur; Pierre, amantul lui Jacqueline – Silviu Biriș. Redactor și producător: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia de montaj: Radu Verdeș și Dana Lupu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Spectacol sponsorizat de Societatea Comercială DIRECT HOME SERVICES DISTRIBUTION SRL București.
Intrarea la audiția de la Muzeul Național al Literaturii Române este liberă.
Spectacolul ”Surpriza dragostei” va fi difuzat în premieră marți, 27 februarie 2018, ora 19.00, la Radio România Cultural.
Puţini scriitori au şansa de a-şi transforma numele în substantive, adjective, verbe devenite bunuri comune. De a face ca derivatele numelui lor să păşească dincolo de graniţele operei lor. Este cazul lui Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux, normandul născut la Paris, la 4 februarie 1688, la 15 ani după moartea lui Molière şi plecat spre alte zări tot într-o zi de februarie, 12, a anului 1763, uitat şi izolat de lume. ”Marivaudage” înseamnă de două veacuri ”amabilitate preţioasă, limbaj galant.” Caracterizând un stil, adjectivul ”marivaudé” a devenit sinonimul livresc pentru ”rafinat, pedant, preţios, întortocheat, alambicat.” Cât despre verbul ”marivauder”, inutil, poate, să amintim semnificaţia lui: ”a imita stilul afectat al lui Marivaux”. ”Îndrăgostit de teatru şi de adevăr, moralist fără a fi mizantrop, spectator lucid al unei lumi în schimbare, Marivaux a dorit să inventeze idei şi limbaje noi. Este ceea ce el numea a gândi în calitate de om”, scriu istoriile literare.
Nimeni până la Marivaux nu mai dăduse atâta importanţă, în teatru, iubirii, ”romanul inimii”, cum o va defini Beaumarchais. Dar jocul dragostei este deopotrivă pentru scriitorul francez joc al întâmplării, al hazardului, pentru a cita titlul celei mai bune comedii a preţiosului dramaturg, jucată în 1730. Cazuistica revărsată pe scenă, blamată de unii, gustată de alţii, cu ”rafinamentul dus până la şicană”, surâsul de salon contrastând cu bufoneria, ipostaza de precursor al feminismului l-au făcut pe Marivaux atât de agreabil spectatorului de pretutindeni, situându-l printre primii patru-cinci mari autori comici ai Franţei.
Marivaux pendulează prin registrele comediei pe care încearcă să o reînnoiască în totalitate. Comedia dragostei? Neliniştitul scriitor surprinde cu fineţe gesturi, relaţii interumane, secrete, măştile inimii omeneşti. Ştie ca nimeni altul să privească dragostea sub aspect comic şi, uneori cu un zâmbet subtil, alteori plin de sarcasm, să o supună unei analize minuţioase. Analiza lui psihologică, niciodată însă făcută la vedere, caută cu o plăcere imensă, poate chiar uşor diabolică, resorturile cele mai ascunse ale sentimentului. Frecvent, sub aparenţa unui joc de societate agreabil şi, până la un punct, decorativ, care încântă prin verva lui.
Cu personaje care se revendică formal din commedia dell’arte, ”Surpriza dragostei”, pe care Théophile Gautier o considera capodopera lui Marivaux, este o fermecătoare punere în scenă a frământărilor născute de sentimentul de dragoste, de la refuz la acceptare, de la reticență și mefiență la înflăcărare și încredere, într-un limbaj plin de culoare și expresivitate, în care stereotipiile commediei dell’arte sunt învinse de strălucirea stilului teatral atât de personal al lui Marivaux.
”Pierre: Ei, bine, Jacquelaine*), tu ești foarte supărată! Drace! Trebuie să mai repeți aceleași cuvinte frumoase.
Jacqueline: Dar de ce mai ai nevoie? Tu ai dorit să fiu soția ta. Ei, bine! Vrei să mă răzgândesc?
Pierre: Oh, dar cine a spus asta? Nu toate fetele doresc să devină soții?
Jacqueline: Formidabil, Pierre! O fată care vrea să se mărite este deci pasăre rară, pe care un om poate să fie atât de invidios.
Pierre: Ei, oh, la, la, vorbesc vorbe, draga mea! Știu bine că pasărea nu este rară, dar când o fată mare are fantezia de a avea o astfel de păsărică, ceea ce nu e atât de rău, Jacquelaine, pentru că acesta-i adevărul, și tu nu vei fi împotrivă.”
”Lélio: […] Bărbatul are bun-simț, dar, pe cinstea mea, spiritul este al femeilor! În privința inimii lor, ah!, dacă plăcerile pe care ni le oferă ar fi durabile, această ar însemna o viață splendidă pe pământ. Noi bărbații, în cea mai mare parte, noi suntem îndrăgostiți, ne lăsăm amețiți de mici sentimente dulci, avem marota de a fi delicați, pentru că asta creează o atmosferă tandră, facem reguli de iubire ca o datorie. Noi inventăm metode de tandrețe, dar pentru ce mergem noi la femeie? Pentru a o iubi, pentru că este de datoria noastră. Ce modalitate vrednică de milă! O femeie nu vrea să fie nici tandră, nici delicată, nici supărată, nici răsfățată, ea este totul fără ca să știe, și această stare este minunată. Privește femeia când e îndrăgostită și nu vrea să recunoască. La dracu! Orice am face o poți convinge să rupă tăcerea?
Arlequin: Ah! Domnule Lélio, acum mi-aduc aminte, Margot avea atâta grație când a făcut nerozia.
Lélio: Fără durerea geloziei și a plăcerii, inima noastră, și a altora, este paralizată. Rămânem ca niște ape liniștite, așteptând să fie agitate pentru a se mișca. Inima unei femei realizează imediat care e situația. Începe cu un cuvânt pe care îl rostește, apoi cu un altul pe care nu-l rostește, iată un aspect. Poate ți-a spus că iubește, dar mai repetă? Vei auzi mereu, dar nu vei fi sigur niciodată: când observi o mică nerăbdare, o răceală, o imprudență, o distragere a atenției prin coborârea ochilor, apoi ridicând privirea, ridicându-se, apoi rămânând acolo în cele din urmă, toate acestea provoacă gelozia, calmul, anxietatea, bucuria, beția de cuvinte și tăcerea tuturor culorilor. Și modalitatea de a nu se îmbăta de plăcerea pe care o oferă asta! Modul de a se vedea adorată fără a întoarce capul spre tine. Eu personal eram la fel de prost ca toți ceilalți amanți. Mă credeam un mic geniu, meritul meu mă uimea. Ah, este mizerabil ca totul să se reducă la atât! Astăzi mă uimește propria mea prostie; omul genial a dispărut și în locul lui am descoperit un om păcălit, înșelat.
Arlequin: Ei, bine, domnule, ce mi-e Tandea, ce mi-e Mandea!?”
Fragmente din ”Surpriza dragostei” de Marivaux, traducere de Pușa Roth
La aniversarea a 330 de ani de la nașterea dramaturgului francez, Teatrul Național Radiofonic vă propune să ascultați în premieră ”Surpriza dragostei”. Traducerea Pușei Roth, autoare și a inspiratei adaptări radiofonice a piesei, conferă echivalențe reușite ale expresiilor, contextelor, jocurilor de cuvinte din textul original, într-o montare semnată de regizorul Vasile Manta, care a pus în valoare generoasele partituri actoricești ale interpreților.
*) Formă populară pentru Jacqueline.
Promo – video de Mircea Popa cu imagini de la înregistrare
Fragment din spectacol
Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.
Pagină de facebook Surpriza dragostei: https://www.facebook.com/Surpriza-dragostei-1945794519004684/
Vezi arhiva rubricii Totus mundus agit histrionem
