Au trecut 613 ani, 6 august 1413, de când Mircea cel Bătrân dădea, de la Câmpulung, un privilegiu comercial braşovenilor, care le asigura acestora libertatea de tranzit a mărfurilor în şi prin Ţara Românească. Textul mai detaliat al tratatului, datat 25 august acelaşi an şi redactat în latină, menţiona şi Țara Bârsei. Acest act, acordat de domnul român la cererea lui Stibor de Stiboricz, voievodul Transilvaniei, şi a lui Mihail, comitele secuilor, era o reînnoire a privilegiilor avantajoase pentru negustorii braşoveni acordate de înaintaşii săi.





















