A apărut numărul 31, din septembrie 2025 al revistei „Orient Românesc”, revista Asociaţiei România Levant din Liban, un număr bogat, variat și plin de conținut de calitate.
În acest număr veți descoperi interviuri, articole și pagini care reflectă viața, cultura, tradițiile și frumusețea spiritului românesc, așa cum le trăite și păstrate în comunitatea românească din Liban. Prin această revistă, Asociația România Levant rămâne aproape de cuvântul românesc, de valorile culturale și de identitatea noastră comună. Vă dorim lectură plăcută!
Revista „Orient Românesc” are drept obiectiv principal păstrarea și promovarea patrimoniului cultural național, ȋn vederea afirmării spiritualității romậnești ȋn regiunea Orientului Mijlociu. Promovarea culturii romậnești ȋn acest spațiu geografic este importantă și necesară pentru a face cunoscutăunicitatea și diversitatea valorilor transmise de cultura și civilizația noastră Revista este un spațiu virtual de întâlnire a românilor de pretutindeni cu limba maternă, cu arta, cu tradițiile, cu moștenirea lor etnică sau cu orice alte valori culturale care le-ar putea oferi un minim sens de apartenență la România. Revista „Orient Românesc” promovează dialogul intercultural și educația, schimburile de idei și valori ȋntre culturi.
Redactor șef: Anca Cheaito (Liban). Redactori: Felicia Nehme (Liban), Diana Calin(Liban), Valeria Georgiana Nabbout (Liban), Dr. Ali Cheaito (Romậnia)
Machetare computerizată/ Grafică și design : Anca Cheaito
Editor on line: Diana Calin / Anca Cheaito
„ORIENT ROMȂNESC” on line: www.orientromanesc.ro
Webdesign: Diana Calin – Liban. Coperta I – IV: Minodora Câmpeanu, din Sharjah, Emiratele Arabe Unite,acasă pe Valea Bistriţei.
Această revistăa fost tipărită cu sprijinul Departamentului Romậnilor de
Pretutindeni – www.dprp.gov.ro. Conținutul acestei reviste nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Romậnii de Pretutindeni.
Cuprins:
Cartea, între pixel și conștiință, Anca Cheaito, Toamna – anotimpul lecturilor, Laure Nadim Zahar, Vindecat sau Victimă Eternă, Georgiana Valeria Nabbout, Profesorul Cristian Ungureanu – Arhitectul unei viziuni transdisciplinare asupra artei și educației, Anca Cheaito, Dr. Elena Chiaburu – O viață dedicată istoriei, cărții și adevărului, Interviu cu Cristiana Bota – Fondatoarea revistei „Ambasador pentru România”, Colecția Etnografică Marius Matei, Dr. Mihaela Toader – Cuvânt, cultură și conștiință românească peste hotare, George Roca – o viață dedicată culturii, Ecaterina Cîmpean – director fondator al postului de radio ProDiaspora, Puşa Roth – Portretul unei conștiințe literare, Între știință, cultură și călătorii – prof. Lăcrămioara Csinta, Violetul: între taină și revelație în pictura Marinelei Rusu, O călătorie ȋn lumea emoțiilor vizuale – Paula Tudor, Mioara Gram – o lumină blândă care nu caută să strălucească, ci să încălzească, Val Răzeșu – scribul inimii care scrie cu cerneala sufletului, Filosofia românească – între identitate culturală și universalitate, Milena Zein Delmas, Tragicul Sisif sau elogiul absurdului, Ali Cheaito, Dan Burcea – o viață în slujba cuvântului, Anca Cheaito, Alex Constantinescu : Une clarification nécessaire – Mon amitié avec Panait Istrati, Aïda Vrioni – «Moments de gloire et derniers instants de la vie de Panait Istrati» et autres documents inédits, Christine Colonna-Cesari – la française qui écrit la Roumanie, Evelyne Croitoru – poetă a inimii lucide, făptuitoare de lumină culturală, Claca de la Bârlești și călătoria spre Sălciua și Râmeț, Carmen Oltean, Sub acoperișurile roșii ale Libanului, Anca Cheaito, Mănăstirea Sfânta Ecaterina, Mirela Alexandru, Scrisoare unui prieten, Ecaterina Chifu, Cultura generală în școala de astăzi, Amolia Corbu, Toamna – anotimpul poeziei, Lorena Albu, Cântăreața cuvântului și a armoniei eterne, Doina Guriță, Amintiri despre George Enescu – Interviu cu academician, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, realizat de muzicolog dr. Irina Hasnaș, Rămășițe dintr-o sintagmă de vară, Alice Puiu, Timpul – O umbră care ne însoțește mereu, Maria Teodorescu, Călătoriile – oglinzi ale sufletului în mișcare, Nada Fakih, Bunica maternă – firul care ne leagă de începuturile noastre, Ana Maria Sandu, Cum îi apropiem pe copii de școală, prof. Tamara Khalil, Vacanța mare la bunici – paradisul dintre două clopote, Simona Preda, Miracolul de a fi, înainte de a deveni, Iulia Tudose, Școala ca o poartă către mirare, Anne Marie Zaarour, Cuvinte cu aripi, Ilona Tecuceanu, Vocea care leagă generațiile, Felicia Nehme, „Trebuie să fii primul în clasă” – o iluzie periculoasă, Felicia Nehme, Ionel Teodoreanu, prof Ion Ionescu Bucovu, Haiku-ul lui Marin Rada, Mirela Duma, Andreea Ruxandra Tudor, Poeta intimităților fragile și a tăcerilor care dor, Iași – Orașul care scrie poezie pe coline, Anca Cheaito, Cel mai frumos lucru din lume, David Croitor, Poezie arabă – autori clasici și moderni pe care trebuie neapărat să-i citești, Nabil Akl, Arta cuvintelor care răsună: o călătorie în lumea limbii arabe, Jad Kesrouani, Legătura dintre Poezie și Filosofie, Temelia care nu se vede, dar susține totul: pledoarie pentru literatura clasică în școala românească, Smaranda Hristodorescu, Românce din Liban, Orient Românesc, Dr. Oana Bogdana Greblă, Orient Românesc, Tăcerea mănăstirilor – respirația nevăzută a eternului, Maria Teodorescu, Despre simplitate, tăcere și reîntoarcerea la natură, Ana Maria Pascu, Singurătatea – camera interioară a ființei, Filosofia Ciocolatei / Filosofia Cafelei, Nada Ibrahim, Biertan – Timpul care se odihnește între colinele Transilvaniei, Ramona Sandrina Ilie – Jurnalist de vocație, glas al adevărului, punte între lumi, Elogiul tăcerii, Celia Naum.
La paginile 67–69, distinsa jurnalistă Anca Cheaito, redactor-șef al publicației „Orient Românesc” m-a onorat într-un articol-portret intitulat Puşa Roth – Portretul unei conștiințe literare. Emoție, bucurie și mulțumiri!

https://leviathan.ro/wp-content/uploads/2025/10/Portret-Pusa-Roth-revista-Orient-Romanesc.pdf





















