”Roger Martin du Gard, un scriitor din marea tradiție a prozei realiste” de Costin Tuchilă

86

fila de calendar rubrica leviathan.roÎn 23 martie 1881 s-a născut la Neuilly-sur-Seine, Roger Martin du Gard, prozator, dramaturg francez, autorul romanului-fluviu Les Thibault” (”Familia Thibault”).

Roger Martin du Gard se revendică din marea tradiţie a prozei realiste a secolului al XIX-lea, fiind totodată un scriitor modern prin tehnicile la care recurge, de la monologul interior ca procedeu de analiză psihologică, la colaj, inserarea în ficţiune a documentelor autentice, a unor note, articole de presă şi până la imaginea de tip cinematografic menită a conferi un plus de veridicitate. Amploarea construcţiei, structura solidă a edificiului narativ din ”Les Thibault” rămân neegalate în literatura veacului trecut. Motivaţia juriului Premiului Nobel, care îi acorda distincția în 1937, era formulată astfel: ”pentru vigoarea artistică şi adevărul cu care a înfăţişat atât conflictele umane cât şi anumite aspecte fundamentale ale vieţii contemporane, în ciclul romanesc Les Thibault.”

Roger_Martin_du_Gard_1937
Fotografie din 1937

Roger Martin du Gard descinde în bună măsură din Tolstoi prin capacitatea de pătrundere în profunzimea sufletului omenesc şi de a-i sesiza contradicţiile. Biografii spun că elevul Liceului Condorcet, care provenea dintr-o familie de avocaţi şi magistraţi, şi-a descoperit vocaţia de scriitor citind Război şi pace” de Tolstoi. După studii de litere, fără a obţine licenţa, se înscrie la Şcoala de arhivistică şi obţine diploma de arhivist paleograf.

Formaţia ştiinţifică va influenţa literatura lui Roger Martin du Gard, care dovedeşte aplicaţie pentru studiul obiectiv al aspectelor sociale, aflându-se mereu la graniţa dintre ficţiune şi realitatea documentară, într-un stil sobru, fără efuziuni sentimentale, de remarcabil echilibru, cu o grijă pentru detalii specifică cercetătorului. Primul său roman, Devenir” (Să te realizezi”, 1906) era mai mult decât promiţător. Cu Jean Barois” (1913), se afirmă deja un scriitor redutabil în linia realismului şi a naturalismului secolului al XIX-lea. La apariția romanului, André Gide exclama: ”Cel ce a scris așa ceva poate să nu fie un artist, dar este un om puternic!”. Subiectul este inspirat din afacerea Dreyfus, care zguduise Franţa în pragul secolului XX. Prin evocarea destinului unui om de ştiinţă, scriitorul pune în discuţie antagonismul dintre religie şi ştiinţă, temă de dezbatere curentă în epocă, având serioase implicaţii în viaţa individuală şi colectivă. Roger Martin du Gard devine un apropiat al lui André Gide şi Jacques Copeau, cu ultimul colaborând la realizarea pieselor de teatru Le Testament du père Leleu” (Testamentul lui Moş Leleu”, jucată în premieră în 1914, la Teatrul Vieux-Colombier şi publicată în 1920) şi ”La Gonfle” (Pompa”, 1928). Père Leleu” va fi folosită de libretistul Giovacchino Forzano, care dezvoltă un subiect din Divina Comedie” de Dante în libretul operei Gianni Schicchi” de Puccini (1918), întrebuinţând sugestii ale farsei ţărăneşti în dialect a lui Martin du Gard.les-thibault

Relaţia cu André Gide se materializează într-un amplu epistolar în care sunt dezbătute probleme referitoare la poetica romanului, funcţia literaturii, profesiunea de scriitor, din care vor rezulta două volume, Note despre André Gide” (1951). După Primul Război Mondial, la care participă în cadrul unui detaşament de transport auto, începe amplul ciclu romanesc ”Les Thibault”, alcătuit din opt romane: ”Le Cahier gris” (”Caietul cenuşiu”, 1922), Le Pénitencier (”Penitenciarul”, 1922), ”La Belle Saison” (Frumosul anotimp, 1923), La Consultation (”Consultaţia”, 1928), ”La Sorellina” (1928), ”La Mort du père” (”Moartea tatălui”, 1929), ”L’Été 1914” (”Vara lui 1914”, 1936), ”L’Épilogue” (”Epilog”, 1940). Dramă romanescă a doi fraţi, Jacques şi Antoine Thibault, Les Thibault” dezvăluie, într-un spirit critic necruţător, problematica familiei burgheze în contextul evenimentelor determinate de pregătirea şi declanşarea Primului Război Mondial.” (Silvia Pandelescu).

Tema vieţii şi a morţii, determinismul social, responsabilitatea individuală şi colectivă, studiul comportamental şi psihologic al personajelor-pereche – unul animat de un puternic spirit de independenţă, revoltat, celălalt, echilibrat, uşor mai conformist, supus ordinii sociale – o anume imparţialitate în tratarea acestora, dar şi ştiinţa de a pune în pagină puternice conflicte interioare sunt particularităţile care au impus acest roman-fluviu printre capodoperele literaturii veacului al XX-lea.

În 1955, seria de Opere complete”, publicate în colecţia ”Pléiade”, este prefaţată de Albert Camus.

Roger Martin du Gard a murit în 22 august 1958, la Sérigny. Dorise ca pe piatra de mormânt să-i fie scris: ”Sum qui eris” (”Eu sunt ce vei fi tu”), ca o speranță că, proiectate în viitor, lucrările sale literare cuprind o problematică și valori care depășesc epoca sa. Este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cimiez din suburbia cu acelaşi nume a oraşului Nice.

Câteva reflecţii din opera sa: ”Poţi face întotdeauna mai mult decât ai crezut”; ”Cultivă-ţi voinţa. Dacă eşti în stare să urci, nimic nu-ţi va fi cu neputinţă”; ”Un obstacol e o nouă problemă. Nu există obstacol care, oricât de puţină voinţă ai avea, să nu se preschimbe într-o trambulină, într-un prilej de a te înălţa din nou”; ”Legea morală nu e decât un întreg de convenienţe sociale şi, prin natura sa, acest întreg e provizoriu, deoarece trebuie să evolueze odată cu societatea, dacă vrea să-şi păstreze valoarea practică”; ”Pe cei tari, nesiguranţa îi înăbuşă. Adevăratul curaj nu înseamnă să aştepţi în linişte evenimentele, ci dimpotrivă, să alergi înaintea lor, ca să le cunoşti cu o clipă mai devreme şi să le primeşti.”

Arhiva rubricii Filă de calendar

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.