Așura (transliterată și Ashura, Ashoura sau Așure) este una dintre cele mai importante și mai sacre zile din calendarul islamic, fiind celebrată în luna Muharram, prima lună a anului musulman. Considerată cea dintâi mare sărbătoare religioasă a anului, această zi ocupă un loc aparte în spiritualitatea islamică, având numeroase semnificații istorice și religioase. În cele ce urmează, ne propunem să prezentăm originile acestei sărbători, precum și principalele obiceiuri asociate celebrării sale.
Potrivit tradițiilor profetice (ahadith) consemnate de imamii Al-Bukhari (d. 870 d.Hr.) și Muslim (d. 875), la scurt timp după Hegira („Emigrarea”) din anul 622 d.Hr., Profetul Muhammad a observat, odată ajuns la Medina, că membrii comunității evreiești locale posteau în cea de-a zecea zi a lunii Muharram. Întrebați în privința postului, aceștia au explicat că ziua comemora salvarea israeliților de către Dumnezeu din robia faraonică și trecerea lor prin Marea Roșie. Potrivit relatării, Profetul Moise ar fi postit în semn de recunoștință, iar comunitatea evreiască perpetua această tradiție ca expresie a mulțumirii față de Dumnezeu. În urma discuțiilor, Profetul Muhammad le-a recomandat musulmanilor să postească în aceeași zi, care avea să fie cunoscută ulterior sub denumirea de Așura. Din punct de vedere etimologic, termenul „Așura” derivă din cuvântul arab „așara” (cifra „zece”), făcând referire la cea de-a zecea zi a lunii Muharram. Este de remarcat faptul că evreii din Arabia asociau această zi cu Yom Kippur, cea mai importantă sărbătoare a postului, ispășirii și iertării din tradiția iudaică, celebrată în a zecea zi a lunii Tișri din calendarul evreiesc. Sursele islamice indică faptul că, în urma acestui episod, postul de Așura a devenit obligatoriu pentru musulmani pentru o perioadă de aproximativ doi ani. Situația s-a modificat după revelarea poruncii postului din luna Ramadan, moment în care postul de Așura și-a pierdut caracterul obligatoriu, devenind o practică recomandată (mustahabb). Tradiția islamică consemnează, de asemenea, recomandarea ca musulmanii să postească nu doar în ziua a zecea a lunii Muharram, ci și în ziua precedentă (9 Muharram – ziua Tasu’a), pentru a se diferenția de practica urmată de comunitățile evreiești din Arabia.
Relatările tradiționale islamice indică însă faptul că nu doar evreii, ci și o parte dintre arabii politeiști din perioada preislamică acordau o semnificație deosebită zilei de 10 Muharram, recunoscând postul de Așura ca o practică cu caracter sacru. Această tradiție pare să fi fost cunoscută inclusiv în rândul tribului Quraysh din Mecca. Semnificația ei a fost explicată ulterior de către marele maestru sufit Shaykh Abdul-Qadir Al-Jilani (1078–1166), care, în lucrarea sa Al-Ghunya li-Talibi Tariq al-Haqq („Provizia suficientă pentru căutătorii Căii Adevărului”), descrie Așura drept:
– ziua în care Adam a fost iertat;
– ziua în care Enoh a fost înălțat la ceruri;
– ziua în care Noe s-a oprit cu arca pe vârful muntelui, iar Potopul s-a sfârșit;
– ziua în care Avraam a fost salvat din foc;
– ziua în care Iosif a fost scos din fântână;
– ziua în care Iov a fost vindecat;
– ziua în care Moise și fii lui Israel au trecut prin Marea Roșie, iar Faraon și oștirile sale s-au înecat;
– ziua în care David a fost iertat;
– ziua în care Iona a fost scos din pântecele chitului;
– ziua în care Iisus s-a născut și a fost înălțat la ceruri;
Cu alte cuvinte, Așura este o zi a iertării, a ispășirii și a biruinței, iar sacralitatea și semnificația ei este legată de viețile profeților de dinainte de Muhammad. Din acest motiv a fost respectată și recunoscută ca o zi sfântă încă din epoca preislamică.
În privința postului din ziua de Așura se relatează că Profetul a spus că răsplata sa este iertarea tuturor păcatelor comise în anul precedent. După alte relatări, se spune că cel care va face o masă în noaptea de Așura pentru familie, vecini și prieteni sau va da de pomană (sadaqah) în ziua postului va avea parte de binecuvântări tot anul și de o mare răsplată în Ziua Judecății. Se recomandă să se dea de pomană mai ales orfanilor, categorie socială pentru care islamul a avut mereu o atenție deosebită.
Pornind de la numeroasele relatări privind ziua de Așura, în majoritatea regiunilor lumii islamice s-a dezvoltat obiceiul pregătirii unor preparate culinare speciale dedicate acestei ocazii. Deși ingredientele și tipurile de mâncare diferă de la o regiune la alta, acestea au în comun funcția de a marca caracterul festiv și comunitar al sărbătorii.
În Turcia, Peninsula Balcanică și Dobrogea este răspândit obiceiul preparării desertului cunoscut sub numele de „așure”, realizat dintr-un amestec de cereale și fructe, precum grâu, orz, năut, fasole, rodii, stafide sau smochine. Potrivit tradiției populare, originea acestui preparat este asociată cu Profetul Noe. Se spune că, după încetarea Potopului, acesta ar fi adunat ultimele provizii rămase în Arcă și ar fi pregătit o mâncare din diverse cereale și fructe, din care s-ar fi dezvoltat ulterior desertul cunoscut astăzi sub numele de „așure” sau „budinca lui Noe”.
În perioada otomană, prepararea și distribuirea acestui desert au căpătat o importantă dimensiune socială și caritabilă. Membrii elitei imperiale și reprezentanții administrației sultanale ofereau porții de așure persoanelor nevoiașe, considerând acest gest o modalitate de a participa la binecuvântările asociate zilei de Așura. La Palatul Topkapı din Istanbul erau pregătite cantități considerabile de desert în cazane de mari dimensiuni, fiind distribuite ulterior către sute sau chiar mii de oameni.
În alte regiuni ale lumii musulmane, precum Africa de Nord și Africa de Vest, sărbătoarea este marcată prin tradiții culinare distincte. În țări precum Algeria sau Senegal, unde Așura este cunoscută și sub denumirea de Tamkharit, există obiceiul preparării unor tocane festive sau a unor varietăți speciale de couscous, realizate din diferite tipuri de carne (mai ales berbec sau țap), legume și condimente. În unele dintre aceste state, Așura este sărbătoare publică recunoscută de guvern.
Diversitatea practicilor culinare asociate zilei de Așura ilustrează modul în care această sărbătoare a fost integrată în diferite contexte culturale. Dincolo de particularitățile regionale, mesele festive organizate cu această ocazie contribuie la consolidarea relațiilor familiale, a solidarității comunitare și a coeziunii sociale în cadrul societăților musulmane.
Pe lângă dimensiunea sa socială, Așura își păstrează în primul rând caracterul profund spiritual. În tradiția islamică, postul din ziua de Așura ocupă un loc central. Pornind de la tradițiile profetice și de la interpretările dezvoltate de-a lungul timpului în literatura religioasă, numeroși învățați musulmani au recomandat și alte forme de devoțiune specifice acestei zile. Printre acestea se numără rugăciunile voluntare, recitarea de litanii și invocații („dhikr”), precum și lecturi speciale din Coran (ex.: recitarea de 1000 de ori a Surei „Al-Ikhlas” din Coran). Aceste practici urmăresc să accentueze dimensiunea spirituală a sărbătorii și să ofere credincioșilor un prilej de reflecție și apropiere de Dumnezeu.
Aspectele prezentate anterior sunt, în linii generale, comune majorității musulmanilor. Cu toate acestea, în tradiția musulmană șiită, semnificația religioasă a zilei de Așura este amplificată de comemorarea martiriului imamului Husayn ibn Ali (d. 680 d.Hr.). Husayn era fiul lui Ali ibn Abu Talib (d. 661 d.Hr.), vărul și ginerele Profetului Muhammad, și al Fatimei (d. 632 d.Hr.), fiica Profetului. Potrivit tradiției islamice, Husayn a fost ucis în anul 680 d.Hr., în cadrul Bătăliei de la Karbala, desfășurată în actualul Irak, eveniment care a avut loc chiar în ziua de 10 Muharram, respectiv în ziua de Așura. Conflictul s-a înscris în contextul disputelor politice și religioase privind succesiunea la conducerea comunității musulmane și a califatului după moartea Profetului Muhammad.
Susținătorii familiei lui Ali, familie cunoscută sub numele de Ahl al-Bayt („Familia Casei Profetului”), au dezvoltat de-a lungul timpului o profundă devoțiune față de membrii acesteia, în special față de Husayn, perceput ca model suprem de sacrificiu, dreptate și fidelitate față de principiile religioase. Din această orientare politică și religioasă s-a cristalizat șiismul, al cărui nume derivă din expresia arabă Shi’at Ali („Partidul lui Ali” sau „Partizanii lui Ali”). În cadrul tradiției șiite, martiriul lui Husayn a devenit unul dintre elementele centrale ale identității religioase și ale memoriei colective, generând forme complexe de devoțiune și comemorare care, din perspectivă comparativă, prezintă asemănări surprinzătoare cu creștinismul.
În fiecare an, pe parcursul lunii Muharram, comunitățile șiite din întreaga lume organizează ceremonii dedicate rememorării suferințelor și sacrificiului lui Husayn. Acestea includ procesiuni publice, adunări comemorative (majalis), recitarea de elegii, poeme și narațiuni despre evenimentele de la Karbala. Practici similare pot fi întâlnite și în cadrul unor comunități religioase situate la interferența dintre sunnism și șiism, precum Alevi și Bektași, răspândiți în special în Turcia și în Peninsula Balcanică.
Memoria martiriului de la Karbala este evocată și prin intermediul pelerinajului de la Karbala, unul dintre cele mai mari pelerinaje religioase din lume. Cunoscut sub numele de Arba’in („A patruzecea zi”), acesta are loc la patruzeci de zile după Așura, în data de 20 Safar, a doua lună a calendarului islamic, și reunește anual milioane de pelerini din diferite regiuni ale lumii. În acest context, sacralitatea zilei de Așura în șiism este inseparabil legată de memoria martiriului lui Husayn, care constituie fundamentul principal al practicilor de comemorare și al semnificațiilor religioase asociate acestei zile.
Din cele prezentate anterior, rezultă că Așura ocupă un loc central în calendarul religios islamic, fiind considerată una dintre cele mai importante zile sacre ale anului musulman. Aceasta dobândește o importanță deosebită în cadrul tradiției șiite, unde comemorarea martiriului imamului Husayn conferă sărbătorii o profundă încărcătură specifică teologică și identitară.
Bibliografie și lecturi recomandate:
Al-Bukhari, Muhammad, Sahih Al-Bukhari, vol.1–9, translated by Muhammad Muhsin Khan, Ryadh, Darussalam, 1997;
Al-Jilani, Shaykh Abd Al-Qadir, Sufficient Provision for Seekers of the Path of Truth [Al-Ghunya li-Talibi Tariq al-Haqq], vol. III, translated by Muhtar Holland, Hollywood, Al-Baz Publishing Inc., 2008;
Ibn Al-Hajjaj, Muslim, Sahih Muslim, vol.1–7, translated by Nasiruddin Al-Khatabb, Ryadh, Darussalam, 2007;
McHugo, John, A Concise History of Sunnis and Shi’is, London, Saqi Books, 2019;
Șachir, Urfet, Tradiții, datini și obiceiuri turcești/Türk Geleneği, Göreneği ve Âdetler, ediție bilingvă română-turcă, București, Editura Leviathan, 2024;
Ware, Rudolph; Zachary Wright; Amir Syed, Jihad of the Pen. The Sufi Literature of West Africa, Cairo; New York, The American University in Cairo Press, 2018.
