Acum 164 de ani, în 17 iulie 1856, în locul domnilor celor două Principate (Barbu Ştirbei şi Grigore Alexandru Ghica), cărora li se terminase perioada de şapte ani de domnie hotărâtă prin Convenţia de la Balta – Liman (1849), au fost numiţi caimacami (locţiitori domneşti): în Ţara Românească – Alexandru Dimitrie Ghica iar în Moldova – boierul Teodor Balş, turcofil, conservator şi separatist. Sprijinit de Viena şi Istanbul, Balş a reintrodus cenzura (desfiinţată în mai 1856), a interzis presa unionistă şi i-a persecutat pe membrii partidei naţionale. I-a succedat, în urma decesului (17 februarie/1 martie 1857), ultraconservatorul Nicolae Conachi-Vogoride.
Domnitorul Grigore Alexandru Ghica (Grigore al V-lea Ghica, domn al Moldovei în perioadele mai 1849– octombrie 1853 și octombrie 1854–3 iunie 1856) a fost un adept al principiilor naționale. La data de 10 decembrie 1855 domnitorul a solicitat Sfatului extraordinar un proiect de lege pentru desființarea robiei țiganilor, ca „sclavia să se stingă de pe pământul acesta”. Proiectul de lege a fost votat în unanimitate de Sfatul administrativ la 22 decembrie 1855. A acționat pentru libertatea presei (printr-un ofis din 24 ianuarie/5 februarie 1856 s-a desființat cenzura), a încurajat cultura (a tipărit în 1853 Cronica lui Gheorghe Șincai, pe cheltuiala domniei, iar încă din 1852 a încuviințat publicarea Letopisețului Țării Moldovei de către Mihail Kogălniceanu, a introdus telegraful cu ajutorul unor ingineri francezi de la departamentul Lucrărilor Publice și a fost cel care a promulgat legea privind reformarea corpului slujitorilor, în fapt prima lege a jandarmeriei române. Prin abolirea robiei și desființarea cenzurii, Grigore Al. Ghica s-a îndepărtat de marea boierime conservatoare. Domnitorul încurajează mișcarea unionistă, ceea ce a iritat și mai mult boierimea conservatoare: a întemeiat Partida Națională, ajutând organizarea acelui partid. Începuse să lupte chiar oficial pentru unire, rezervându-și toate forțele de luptă pentru realizarea acestui măreț vis al principatelor și continuă lupta și după părăsirea tronului, la adăpostul puterilor apusene. Atitudinea domnitorului Moldovei nu a convenit Porții otomane, care se opunea unirii Principatelor. Fuad Pașa, ministrul de externe al Turciei, adresase un avertisment domnitorului Moldovei contra propagandei unioniste, pe care aprecia că o patronează. Grigore Al. Ghica i-a răspuns că dacă în timpul Congresului de pace de la Paris s-a străduit să împiedice unele manifestații ilegale, dăunătoare țării, intereselor Europei și ale Porții, după terminarea Congresului, locuitorii Principatelor erau chemați să-și exprime dorințele și nevoile. Nimic altceva nu se făcea decât apropierea opiniilor. Nu existau nici adunări secrete, nici conciliabule, nici dezordine. Astfel că domnitorul nu patrona mișcări secrete, cu caracter insidios, toate relatările fiind numai calomnii. În ultimele săptămâni ale domniei susținuse cu fermitate Unirea Principatelor sub un principe străin. La 26 iulie 1856, Samuel Gardner, consulul englez la Iași, informa pe Secretarul de Stat pentru Afaceri Străine, lord Clarendon, că Teodor Balș, caimacamul Moldovei, preluase conducerea statului, înlăturând partizanii lui Grigore al V-lea Ghica.
La retragerea din domnie, Grigore Al. Ghica a călătorit cu vaporul pe Dunăre spre Pesta, apoi cu trenul spre Berlin, pentru a nu trece prin Viena, din aversiune față de Imperiul austriac cu poziția sa antiunionistă. La 3 august 1856 a sosit la Paris, unde românii aflați în exil l-au primit cu bucurie, ca pe un militant unionist.
Teodor Balș a desființat toate instituțiile create de Grigore Alexandru Ghica, a închis seminarul și gimnaziul de la Mănăstirea Neamț, a desființat Facultatea de Drept din Iași, Banca Națională și a anulat legea presei. A fost un adversar înverșunat al unirii Moldovei cu Țara Românească.
Caimacamul Teodor Balș a murit în mod neașteptat la 17 februarie/1 martie 1857. El a fost înmormântat cu mare pompă la Iași, Visteria Moldovei cheltuind cu acest prilej o sumă de 138.056 lei. Arhimandriții și egumenii greci care au oficiat ceremonia funebră au refuzat să primească vreo plată. În memoriile sale, Nicolae Șuțu consemnează următoarele:
„Luând frânele guvernului interimar, Teodor Balș n-avea decât un țel: să ajungă pe tronul Principatului; dar de la început a urmat un sistem care-l depărta de la aceasta. Înșelându-se asupra exigențelor epocii și asupra scurgerii rapide a timpului, el a sperat totul de la devotamentul nemărginit față de dorințele Porții și ale Austriei, care – de la intrarea armatelor chesaro-crăiești în Principat – își arogase o influență fățișă în treburile acestuia. A patronat, prin urmare, în mod exclusiv, partida statu-quo-ului și s-a rupt de toți cei care se identificaseră cu speranța unui viitor mai bun. Totuși, Teodor Balș era un om înzestrat cu energie, bănuitor, neîncrezător, ascuns, acționând prin agenți și resorturi secrete, secondat în aceasta de soția lui, care era dotată cu un spirit bogat în expediente și în resurse de intrigă și seducție. Cu aceste calități, bune sau rele, poate ar fi reușit, influențând alegerile, așa cum se pregătise, dacă moartea n-ar fi venit, la capătul câtorva luni, să-i curme firul speranțelor și al vieții.” (Memoriile Principelui Nicolae Suțu, mare logofăt al Moldovei 1789–1871, București, Editura Humanitas, 2014).
Arhiva rubricii Filă de calendar
