Sâmbătă, 21 octombrie 2017, de la ora 18.30 are loc Cenaclul literar ARO la biserica Matthäuskirche din Platz der Republik Frankfurt, susţinut într-un dialog liric de Luiza Teodorescu și de Kara Molnar, care își lansează volumele de versuri ”Poezii”, respectiv ”Visul copilului de cristal”. Le va acompania la pian Marius Cloșca.
În prefața volumului ”Visul copilului de cristal”, Carmen Săndulescu, doctor în litere, jurnalist, o caracterizează pe autoare ca pe un spirit polivalent, care excelează în poezie, muzică, dans, cu talent și grație. Îmbinând fericit artele frumoase, Kara Molnar este ”în egală măsură, atât acasă la Timişoara, cât şi la Frankfurt am Main… mereu conştientă de propria sa conștiinţă, pe care o ţine la mare preţ: «Să nu uiţi niciodată gustul Lacrimilor Conştiinţei tale./Mi-a şoptit copilul de cristal». Poezia de dragoste a Karei Molnar are o amprentă modern-romantică, în perfect acord cu ilustraţiile care însoţesc volumul: «Nimicul, doar el a stat între noi/Când am privit o clipă înapoi». Dincolo de sfâşierile de zi cu zi, a fi sau a nu fi femeie, a dezamăgi sau a zbura mai departe, Kara Molnar este conştientă de menirea ei, de poemele care o caută: «Nopţile îmi sunt bântuite de poeme,/Ore risipite printre valuri de dileme». Există însă ceva care se ridică mai presus de orice dileme – relaţia cu Dumnezeu: «De Domnul să-ţi fereşti privirea!/De mult am fost avertizată./Dar eu doresc să văd Lumina/Din care Om am fost creată». Lumina poate fi un cuvânt magic caracteristic acestor versuri ale Karei Molnar, o poetă adevărată care se avântă cu egală dăruire spre frumos şi tot ce înseamnă el”, afirmă Carmen Săndulescu, iar volumul stă mărturie în acest sens. Poezia ”Întuneric” este un exemplu al conștiinței de sine, este o dureroasă metaforă a lumii descrisă în ”straiele umilinței”, sperând că acestă lume va căuta lumina, își va regăsi conștiința. Un poem tulburător despre adevărurile lumii, despre, poate, visul copilului de cristal: ”Am rupt o bucată din întuneric/Să acopăr cu ea mizeria lumii.//Acolo în adâncuri, în tăcere,/Dobândi-va înţelepciunea?/Îmbrăca-va straiele umilinţei?//Acolo, în adâncuri,/Preţui-va singurătatea?/Citi-va-n propriul cuget/Scopul existenţei sale?//Îşi va fi trezit conştiinţa/Izvorâtă din iubirea supremă,/Ori târâ-se-va dincolo de zări/Orbecăind după lumina altora?//Am rupt o bucată din întuneric/Să îmi acopăr ochii şi sufletul cu ea.”
www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=16768
