Știri: Centenar „Marin Preda” (5 august 2022, Abrud)

45
Centenar-Preda-Abrud (1)

Vineri, 5 august 2022, la ora 11.00, Biblioteca orașului Abrud primește numele scriitorului Marin Preda. Vor conferenția: vicepreședintele Academiei Române, director al Secției de Cultură, Răzvan Theodorescu, prof. univ. dr. Ana Maria Nistor, de la departamentul de Teatrologie/Scriere Dramatică de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, scriitorul Radu Matei Todoran și actorul Dorel Vișan.

Pe lângă prezentările oferite, participanții se vor putea bucura și de vizionarea unor fragmente din filmele inspirate de opera lui Marin Preda.

„În istoricul oricărei comunități, dimensiunea patrimoniului material sau imaterial este puternic îmbogățită de prezența unor personalități, istorice, militare, educaționale, medicale, culturale sau sportive, care, în decursul vremii, au poposit în mijlocul acestora.

În Abrud, la Școala Normală, în perioada 19371938, a studiat unul dintre cei mai mari romancieri români, pe numele său Marin Preda, născut la 5 august 1922, în Siliștea Gumești și decedat la 16 mai 1980, în București.

Orașul nostru, din fericire, a fost o gazdă bună pentru cel care avea să devină autor al capodoperelor literaturii române și universale, prin romanele Moromeții, Cel mai iubit dintre pământeni și Delirul.

Pe pagina de internet a Liceului «Horea, Cloșca și Crișan» din Abrud găsim informația că Marin Preda a urmat cursurile clasei I a Școlii Normale din Abrud, de atunci, în anul școlar 19371938.

Ce ar fi important de menționat, pentru destinul cultural al marelui scriitor, este faptul că librarul Constantin Păun, cel de la care elevul Marin Preda își procura cărți, a fost cel care a intervenit decisiv în soarta acestuia și la sfatul său, părintele lui Marin Preda renunță la gândul de a-l duce pe tânărul său fiu la o școală de meserii și îl aduce la Școala Normală din Abrud.

Chiar dacă șederea lui Marin Preda în urbea noastră nu a fost de lungă durată, ceva din amprenta istorică, culturală și educațională a orașului nostru, prin profesorii care predau la Școala Normală din Abrud, credem noi că a rămas în conștiința acestui mare iubitor de românism, de identitate națională și culturală, fapt care ne obligă să-l pomenim cu toată cinstea și să ne arătăm considerația pentru devenirea lui artistică și literară”, se arată în expunerea de motive redactată de consilierul cultural Cosmin Pleșa.

Activitatea culturală de vineri, 5 august 2022, de la Abrud are loc în cadrul proiectului „Cafenea Culturală, Aniversări Culturale”, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Orașului Abrud. Participarea este liberă.

Evenimentul este transmis live pe pagina de facebook a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.