Știri: Concert de Muzici Tradiționale (14 septembrie 2023, București)

23
Concert 14sept (1)

logo rubrica musica leviathan.roMuzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 14 septembrie 2023, de la ora 19.00, la un concert de muzici tradiționale susținut de Taraful lui Șandorică de la Valea Largă și de Marian Sandu și Taraful din Teleorman.

Evenimentul face parte din Zilele Muzeului Țăranului și va avea loc la Studioul Horia Bernea. Intrarea este liberă.

Taraful lui Șandorică de la Valea Largă

Zona etnografică a Câmpia Transilvaniei se situează la intersecția județelor Cluj, Mureș și Bistrița-Năsăud. Aici, suitele lungi de melodii de joc încep cu maiestuoasele purtate și se încheie în ritm vijelios cu hărțagurile. Stilul aspru și viguros al zonei este dus mai departe de către Francisc Rîza, cunoscut ca Șandorică de la Valea Largă și de taraful de familie al acestuia.

Marian Sandu și Taraful din Teleorman

Acești lăutari de pe Teleorman, care își asumă cu fermitate repertorii și stiluri vechi, sunt ca o veste bună într-o lume ce pare să-și abandoneze încet-încet tradițiile muzicale. Ei excelează încă în interpretarea cântecelor de dragoste din Vlașca și Teleorman, practică devenită tot mai rară astăzi.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.