Știri: Concertissimo Abaris, concert de încheiere a Stagiunii de muzică barocă la Palatul Suțu din București (11 iunie 2025)

39
abaris (1)

logo rubrica musica leviathan.roUn concert unic de muzică din barocul italian și german intitulat Concertissimo Abaris, cu un repertoriu de concerte pentru diverse instrumente, în care membrii excepționali ai Formației de muzică veche Abaris, prin interpretarea lor plină de virtuozitate, muzicalitate și rafinament, vor transmite publicului bucureștean momente de inspirație de neuitat.

Miercuri, 11 iunie 2025 Asociația Culturală Sonus Animae, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București va organiza evenimentul de încheiere a celei de a II-a ediție a Stagiunii Muzicale „Concertele Palatului Suțu” 2024–2025, cu un concert al Formației de muzică veche Abaris. Evenimentul  va avea loc în sala principală a Palatului Suțu (Bd. I.C. Brătianu nr.2) la ora 19.00. Invitat special: muzicolog dr. Mihai Cojocaru.

Concertissimo Abaris va include capodopere ale repertoriului instrumental din  tezaurul muzicii barocului italian și german din sec. XVII–XVIII.

Formația de muzică veche Abaris are în componența sa interpreți exepționali care concertează cu succes pe șcenele din România și cele internaționale, dăruindu-le audiențelor de categorii și vârste diferite concerte de înaltă ținută artistică.

Această formație a susținut în premieră anul trecut în Stagiunea muzicală „Concertele Palatului Suțu” 2023–2024 o serie de concerte lunare de muzică barocă, realizând prima stagiune de acest gen în România.

Publicul bucureștean s-a bucurat pentru prima dată de o stagiune de concerte lunare de muzică vocal-instrumentală cu repertorii diferite din operele compozitorilor reprezentativi ai barocului  italian, francez, britanic și german.

În această stagiune se organizează și evenimente de excepție care vizează dezvoltarea și promovarea genului muzical cameral prin aducerea în fața publicului bucureștean în fiecare lună a unor formații camerale de  renume din România și din spațiul internațional, realizând în paralel promovarea a formaților camerale care interpretează repertorii ce includ toate genurile și stilurile muzicii universale alături de  cunoscutele concerte lunare ale Formației de muzică veche Abaris, ansamblu specializat în muzica barocă.

Interpreții Formației de muzică veche Abaris care vor concerta la acest eveniment sunt:

Irina Nanushi – vioară

Francisco Ramonda – vioară

Ștefania Turcu – vioară

Mihai Todoran – violă

Daniel Breban – violă

David Soporan – violoncel  

Thu Giang Nguyen – violoncel

Maria Petrescu – oboi

Cezara Comșa – flaut traverso

Sînziana Stănescu – clavecin

Ina Creciun – clavecin

Repertoriul ales pentru acest eveniment va include capodopere ale compozitorilor A.Vivaldi, G.Ph. Telemann, J.S. Bach.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.