Știri: Conferință de presă. ICR și Fundația Alexandrion devin parteneri pe termen lung (6 martie 2017)

609
Fundatia Alexandrion Institutul Cultural Roman Gala Premiilor Constantin Brancoveanu

„Am lansat Premiile Constantin Brâncoveanu pentru a onora personalitățile din viața artistică, culturală și științifică din România și pentru a le sprijini în demersuri creative ulterioare. Premiile poartă numele domnitorului Constantin Brâncoveanu pentru că figura acestuia, în istoria României, este reprezentativă, este cel sub a cărui domnie s-au înregistrat progrese culturale semnificative pentru acea epocă și, datorită politicii duse de domnitor, principatul a traversat atunci un sfert de secol de pace și prosperitate. În plus, unul dintre produsele noastre de marcă, vinarsul, poartă numele aceluiași domnitor. În consecință, ne dorim ca acest concept, prin care recunoaștem meritele unor artiști, oameni de cultură sau de știință, să depășească granițele țării și să îi premiem pe cei care promovează imaginea României în lume”, declară Nawaf Salameh, preşedintele Fundaţiei Alexandrion.

În acest context, luni, 6 martie 2017, ora 13.00, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38), va avea loc o conferință de presă în cadrul căreia va fi semnat parteneriatul dintre Institutul Cultural Român și Fundația Alexandrion pentru organizarea, în afara granițelor României, a Galei Premiilor „Constantin Brâncoveanuˮ, colaborare care se dorește a fi de lungă durată. Premiile au fost inițiate în 2013, când Fundaţia Alexandrion a lansat prima ediţie a Galei Premiilor „Constantin Brâncoveanuˮ.

Prin acest parteneriat, Institutul Cultural Român și Fundația Alexandrion își doresc să colaboreze pentru organizarea, în cadrul rețelei globale a Institutului Cultural Român, a unei serii de evenimente sub egida „Constantin Brâncoveanu”. Vor fi acordate nouă premii pentru istorie, arte plastice, teatru, muzică, literatură, arhitectură, film, economie și medicină. Premiile vor fi acordate atât unor personalități din țara în care are loc fiecare dintre evenimente – implicate în colaborarea cu România sau în promovarea valorilor românești în lume -, cât și unor personalități românești din diaspora.

Premiile „Constantin Brâncoveanu” se acordă sub girul unui juriu prestigios, alcătuit din personalităţi ale ştiinţei şi culturii române.

Fundația Alexandrion

Înfiinţată în anul 2003, Fundaţia Alexandrion şi-a pus amprenta în susţinerea constantă a artei, culturii şi sportului românesc. În domeniul cultural, Fundația Alexandrion va organiza, și anul acesta, Gala Premiilor „Constantin Brâncoveanuˮ, eveniment dedicat cinstirii valorilor culturale românești prin onorarea celor mai remarcabili oameni de artă și cultură ai anului. De asemenea, Fundația Alexandrion acordă anual Premiile ˮMatei Brâncoveanuˮ, având ca principal scop premierea și susținerea tinerilor oameni de cultură și artă din România. În domeniul sportiv, Fundația Alexandrion a fost și este în continuare implicată, în mod consecvent, atât prin susținerea unor prestigioase echipe de handbal și fotbal, dar și alte sporturi precum golful, rugby-ul, ciclismul și, mai nou, box-ul, cât și prin organizarea Galei Trofeele Alexandrion, eveniment prin care Fundația Alexandrion dorește să contribuie la susținerea și recompensarea valorilor sportive din România. Motto-ul Fundației Alexandrion este: „continuarea susținerii mișcării sportive din România„.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.