Miercuri, 17 aprilie 2019, începând cu ora 18.00, Arhivele Naționale organizează o nouă întâlnire din seria Comori din Arhivele Naționale, în cadrul căreia dr. Georgeta Filitti, istoric, amfitrionul seriei de prelegeri, va susţine conferința ”Recensământul din 1838 din Țara Românească. O noutate europeană”.
Catagrafia de la 1838, așa cum este cunoscută de istorici, reprezintă o importantă sursă pentru demografia istorică a spaţiului extracarpatic şi constituie, în fapt, un Recensământ general al populației și al agriculturii, în sensul modern al cuvântului, deosebit de ”catagrafiile” regulamentare. Caracterul modern al acestui material statistic rezidă, pe de o parte, în faptul că înregistrează, după aceleași date, toți locuitorii unității teritoriale recenzate, iar pe de altă parte, acoperă întreaga populație a țării, nu numai anumite categorii sociale. Față de alte operațiuni de recenzare a populației (recensăminte fiscale sau generale), anterioare anului 1838, Catagrafia de la 1838 se distinge prin înregistrări complexe, nu numai prin menționarea ”capului de menaj”, ci şi a celorlalți membri ai familiilor. Astfel, Catagrafia de la 1838 constituie unul din primele recensăminte generale moderne realizate în Europa și nu numai, în condițiile în care recensăminte de același tip au mai fost făcute în Franța (1836), în Statele Unite ale Americii (1840) și în Marea Britanie (1841).
În cadrul intervenției sale, istoricul Georgeta Filitti va evoca particularitățile conținutului şi ale datelor înregistrate în cuprinsul Recensământului populaţiei şi agriculturii din anul 1838, păstrat în depozitele Serviciului Arhive Naţionale Istorice Centrale, evidențiind totodată concluziile de natură socială, culturală, economică ce se desprind din acest document, izvor de informații inestimabil pentru înțelegerea istoriei secolului al XIX-lea românesc.
Cu ocazia evenimentului, publicul participant va putea viziona și o micro-expoziție de documente şi catagrafii din colectiile Arhivelor Nationale, expuse in original.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.