Ediţia a 52-a a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary se va desfăşura între 30 iunie şi 8 iulie 2017, aniversând 30 de ani de la fondarea Academiei Europene de Film şi a Premiilor Filmului European. Cu acest prilej vor fi proiectate câteva filme care au obţinut de-a lungul anilor aceste premii, dar și filme premiate la cele mai importante festivaluri internaţionale. Spectatorii se vor putea întâlni cu creatorii lor şi vor pătrunde în culisele realizării acestor filme.
Jiří Bartoška, preşedintele Festivalului Internaţional de film de la Karlovy Vary, a declarat: „Suntem încântaţi să putem sărbători împreună Academia Europeană de Film, partenerul nostru vechi pe care-l apreciem în mod deosebit.”
La KVIFF Talk, care va avea loc marți, 4 iulie în Vodafone Lounge din Hotelul Therma, spectatorii vor avea ocazia unică de a asculta, în cadrul aniversării Academiei Europene de Film, amintirile iniţiatorilor acesteia, Ken Loach şi Paul Laverty, care au realizat împreună 12 filme de lungmetraj şi două filme scurte. Regizorul Ken Loach se află la Karlovy Vary pentru a-și prezenta filmele ”Sladkých šestnáct” (2002) şi ”Pământul şi libertatea” (1995) şi pentru a primi Globul de cristal pentru contribuţia artistică la cinematografia mondială, alături de scenaristul său, Paul Laverty.
Cu ocazia acestui eveniment festiv va fi prezentat şi filmul german din anul 2012, ”Sakra, kluku”, premiat de Academia Filmului European. Odată cu filmul revine la Karlovy Vary, după cinci ani, regizorul Jan Ole Gerster.
„Festivalul internaţional de la Karlovy Vary este locul unde se întâlnesc anual numeroşi tineri, un prilej deosebit de a începe campania care va asigura viitorul cinematografiei europene”, a declarat Agnieszka Holland, reprezentanta Academiei Filmului European.
Festivalul de film de la Karlovy Vary este cel mai mare din Cehia şi cel mai prestigios din Europa Centrală şi de Est, inclus în categoria A (festival nespecializat, cu concurs de filme artistice de lungmetraj), la fel ca cele de la Cannes, Berlin, Veneţia, San Sebastian, Moscova, Montréal, Şanghai sau Tokio. Producătorii, cumpărătorii, distribuitorii, agenţii de vânzări şi ziariştii îl consideră consideră cel mai semnificativ eveniment al Europei Centrale şi de Est. Festivalul prezintă anual peste 200 de filme din întreaga lume.
Lidia Našincová
Corespondență din Praga