Știri: Filmul „Întregalde” la Festivalul Internaţional de Film Arava (12 noiembrie 2021, Israel)

46
Întregalde

logo rubrica imago leviathan.roFestivalul Internaţional de Film Arava se desfășoară în perioada 3–13 noiembrie 2021, în Rezervația Naturală Ashush din deșertul Arava.

Cu sprijinul ICR Tel Aviv, România va fi reprezentată în programul internațional al festivalului de pelicula Întregalde, care va beneficia de o proiecție specială, vineri, 12 noiembrie 2021, ora 20.00, la Tzukim.

Întregalde, regia Radu Muntean, România, 2021, 104 minute. Subtitrare în limbile engleză și ebraică. Scenariul: Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu. Distribuție: Maria Popistașu, Luca Sabin, Ilona Brezoianu, Alexandru Bogdan

 

Bilete: 0523666646 sau online https://www.aravaff.co.il/en/Intregalde


Maria, Dan şi Ilinca participă, ca în fiecare sfârşit de an, la excursia lor umanitară, ducând cu un vehicul de teren ajutoare în satul Întregalde. Un bătrân le iese în cale şi îi roagă să-l ducă la un gater din apropiere, dar maşina se înţepeneşte într-un şanţ şi bătrânul îşi vede de drum pe jos. Mai târziu, cei trei orăşeni află că gaterul ar fi părăsit de mult şi că bâtrânul ar fi senil. Se lasă noaptea şi gerul e tot mai tăios, ce e de făcut?

Filmul a fost proiectat în cadrul ediției 2021 a Festivalului de Film de la Cannes, a fost selecţionat la ediţia 46 la Toronto International Film Festival (TIFF), și a câștigat Premiul pentru Cel mai Bun Film la ediția 2021 a Festivalului Internațional de Film de la Haifa.

Festivalul Internațional de Film Arava, aflat în acest an la ediție aniversară, celebrează 10 ani de la înființare. Festivalul are loc anual în complexul festivalului din deșertul Arava. Proiecțiile, în aer liber, au loc în cadrul complexului special amenajat pentru această ocazie, în timpul zilei invitații internaționali urmând să susțină master classes și întâlniri profesionale. Programul festivalului include cele mai de succes producții internaționale ale acestui an: filme pentru copii și adolescenți, scurtmetraje care au fost filmate și produse în ultimul an în Arava, lungmetraje de ficțiune proiectate în prezența regizorilor sau a producătorilor, care își vor prezenta filmele în fața publicului și vor participa la sesiuni de Q&A după proiecții. Filmele din festival vor participa la o competiție de popularitate, în cadrul căreia publicul va fi juriul, fiind invitat la finalul fiecărei proiecții să-și exprime opinia privind filmul vizionat.

Website festival: http://www.aravaff.co.il/en

Comunicat al ICR Tel Aviv

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.