Opera Națională din București și Institutul Cultural Român organizează un eveniment menit să omagieze două mari personalități ale culturii românești: George Enescu și Constantin Brâncuși, spirite creatoare ce definesc identitatea artistică a României moderne. Spectacolul Sonoritățile Infinitului – De la muzica lui George Enescu la muzica lui Constantin Brâncuși va avea loc în Sala Mare a Operei Naționale din București, luni, 3 noiembrie 2025, ora 19.30.
Artiști universali, Enescu și Brâncuși și-au purtat cu mândrie rădăcinile românești, înglobând motive tradiționale în operele lor, pe care le-au rafinat cu multă măiestrie. Primul, într-un limbaj simfonic rafinat, care a anticipat direcții moderne în muzica secolului al XX-lea, iar al doilea, în opere de avangardă, care au redefinit sculptura modernistă. Spectacolul Sonoritățile Infinitului propune publicului o călătorie specială prin muzică și forme, sub semnul comun al infinitului creativ.
Structurat în două părți, spectacolul va cuprinde compoziții de George Enescu, dar și câteva piese muzicale preferate de Constantin Brâncuși: standarde de jazz și piese din repertoriul Mariei Tănase ilustrate live în sand–art de Mariana Pachis, unul dintre cei mai apreciați artiști plastici contemporani.
Program spectacol:
Partea I
George Enescu, Rapsodia Română nr. 1, Rapsodia Română nr. 2, Balada, Poema română, Œdipe (fragmente)
Partea a II-a
Django Reinhardt, Paris Blues, J’attendrai Swing; Maria Tănase, Lume, lume, Cine iubește și lasă; Cab Calloway, Minnie the Moocher, Hi De Ho.
Spectacolul Sonoritățile Infinitului marchează simbolic trecerea de la Anul Cultural George Enescu (2025) la Anul Cultural Constantin Brâncuși (2026), promovând astfel puterea artei de a uni generații și de a asigura continuitatea spiritului românesc.
Biletele se pot achiziționa de pe site-ul www.tickets.operanb.ro sau de la casieria Operei.
Accesul publicului în sală este permis începând cu ora 19.00.
Comunicat al Operei Naționale București


























