Un subiect important aflat pe agenda de lucru a ministrului pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, în cadrul vizitei de lucru în Finlanda (4–6 septembrie 2017) este situaţia copiilor de origine română ai doctorului Camelia Smicală Jalaskoski, aflaţi în custodia serviciilor sociale finlandeze. În acest sens, oficialul român a avut întrevederi, la Helsinki şi Tampere, cu: Annika Saarikko, ministrul pentru familie și servicii sociale, Eva Biaudet, vicepreședintele Comisiei Juridice din Parlamentul Finlandez, dar şi Peter Stenlund, secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe finlandez.Oficialii români şi finlandezi au agreat cu privire la constituirea unui grup de experţi români din care să facă parte reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi organizarea imediată a unei sesiuni de consultare româno–finlandeze pe tema sistemului de protecţie a minorilor în scopul identificării celor mai bune soluţii în interesul copiilor, cu respectarea cadrului legislativ existent la nivel naţional, european şi internaţional, luând în considerare prevederile Convenţiei de la Haga şi a Convenţiei de la Bruxelles.
Totodată, ministrul Andreea Păstîrnac s-a întâlnit cu mama celor doi copii, doctorul româno-finlandez Camelia Smicală Jalaskoski şi a asigurat-o de sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în acord cu reglementările în vigoare în cele două state, în ceea ce priveşte accesul copiilor la resurse care permit menţinerea identităţii culturale, lingvistice şi spirituale româneşti. Copiii vor începe de astăzi cursurile de limba română, urmând ca, pe viitor, să poată avea acces şi să beneficieze de asistenţă spirituală la Biserica Ortodoxă din Tampere. În privinţa situaţiei actuale, trebuie avute în vedere procedurile judiciare în curs, a căror decizie trebuie aşteptată şi respectată. ”Trebuie, în fiecare moment, să ne gândim la binele minorilor. Să încercam să le păstrăm un nivel bun de cunoaștere a limbii române. Acesta este de fapt cel mai la îndemana vehicul de românism. Pentru păstrarea lui facem eforturi. Relaţia cu ţara, cu familia aflată departe, rămân resorturi pe care putem construi.” – Andreea Păstîrnac.
Mai mult decât atât, s-a stabilit ca, la 19 septembrie 2017 o delegaţie formată din experţi români, împreună cu ambasadorul României în Republica Finlanda, să viziteze cei doi copii româno-finlandezi, aflaţi, la acest moment, în custodia serviciilor sociale finlandeze.
Compartimentul Comunicare și Relații Publice al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni