Știri: „Morișca de artă. Capibara și jungla sud-americană” (15 martie 2025, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, București)

55
atelier muzeul antipa (1)

rubrica museum leviathan.roMuzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copiii pasionați de artă să descopere bucuria picturii în cadrul atelierului „Capibara și jungla sud-americană”. Acest atelier face parte din programul educativ și creativ „Morișca de artă”.

Într-un mediu prietenos, participanții vor explora diverse tehnici artistice, concepute pentru a stimula creativitatea, a dezvolta îndemânarea manuală și a îmbunătăți percepția și viziunea în spațiu.

În prima parte a atelierului, copiii vor face o scurtă vizită în muzeu, la diorama unde vor descoperi exponatul tematic, iar apoi vor realiza o creație artistică sub îndrumarea unui artist plastic profesionist. Prin intermediul picturii, micii artiști vor fi încurajați să își exprime emoțiile în legătură cu mediul ce îi înconjoară.

Participarea presupune acordul în prealabil al părinților privind fotografierea copiilor și a lucrărilor realizate, în vederea promovării programelor educaționale de către Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Beneficii participanți:

  • Învățăm tehnici esențiale de pictură;
  • Cultivăm creativitatea și încurajăm starea de bună dispoziție;
  • Ne formăm abilități artistice;
  • Aflăm curiozități și informații interesante despre animalele prezentate în atelier ;
  • Atelierul se va desfășura într-o atmosferă relaxantă, cu muzică ambientală. 

Grupa de vârstă:

Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani.

Perioada de desfășurare:

Atelierul se desfășoară  în Sala Atelier a Muzeului Antipa sâmbătă, 15 martie 2025, între orele 10.15 – 11.45.

Taxa de participare:

– 1 ședință – 80 lei/participant ;

– 1 ședință – 150 lei/ doi frați ;

– 1 ședință – 200 lei/ trei frați.

Înscrierea copiilor se face prin formularul https://antipa.ro/rezervari/  în limita a 15 locuri/grupă.

După completarea formularului de rezervare, veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita taxa de participare prin https://antipa.bilet.ro/.

Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.

Pentru formarea unei grupe, este necesar un număr de minimum 6 participanți.

Vă așteptăm cu drag să descoperim împreună magia artei!

Sponsor principal: MOL România

Comunicat al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.