Știri: Noaptea Porților Deschise la Teatrul Național din Cluj-Napoca (7 decembrie 2019)

151
tn cluj 100 ani

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca a fost inaugurat în data de 1 decembrie 1919. Astfel, Naționalul clujean împlinește în aceste zile 100 de ani de existență. Sărbătoarea centenarului a început pe 3 decembrie 2019 și se încheie sâmbătă, 7 decembrie 2019, cu o ediție specială a evenimentului nostru anual: Noaptea Porților Deschise, între orele  18.00 – 00.40. 

Noaptea Porților Deschise revine cu un program foarte bogat și divers și cu invitația de a ne bucura împreună de momentele artistice de excepție pe care vi le dedicăm.

Veți avea astfel ocazia să urcați pe scena Teatrului Național și să învățați pași de tango și de swing, în cadrul atelierului care va fi susținut de Dina Pop. Evenimentele de la scena mare vor continua cu o întâlnire cu Tudor Giurgiu, fondatorul și președintele TIFF – Transilvania Film Festival. Cu ocazia aniversării centenarului Teatrului Național, clujeanul Tudor Giurgiu va vorbi Despre teatru și film, despre primele sale întâlniri cu teatrul și despre rolul pe care le-au jucat aceste experiențe în cariera cinematografică pe care a urmat-o.

Acest moment va fi urmat de Cabina de film, prin care îi invităm pe spectatorii noștri să urmărească proiecția unui film realizat tot cu spectatori! Cei care au intrat în cabina de film instalată în cadrul evenimentul Ziua Porților Deschise din 27 martie 2019 au răspuns la o serie de întrebări, au fost filmați, iar rezultatul proiectului nostru, ajuns acum la a cincea ediție, va putea fi vizionat la Noaptea Porților Deschise.

Devenit un moment de tradiție în cadrul evenimentului nostru, vă invităm și în acest an la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu actori ai Teatrului Național din Cluj-Napoca, dar într-o formulă inedită: Actorii se întreabă. Ce înseamnă acest lucru? Nu numai că veți avea ocazia să intrați în dialog cu actorii Adrian Cucu, Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu și Miron Maxim, dar aceștia vor răspunde și unor întrebări încuietoare formulate de către colegii și colegele lor de trupă, cu ajutorul moderatorului momentului: colegul nostru Dragoș Pop.

Noaptea se va bucura și de prezența muzicală a Adei Milea, într-un Concert’n 4 susținut alături de Bobo Burlăcianu și actorii teatrului nostru, Anca Hanu și Cristian Rigman. În încheierea serii, vă invităm să vedeți sau să revedeți spectacolul-concert de mare succes Chiritza în concert după Vasile Alecsandri și Matei Millo, în conceptul Adei Milea.

Ca în fiecare an, evenimentele vor fi numeroase și se vor desfășura și în foaierele teatrului. Astfel, vă invităm să asistați la Dialogul cărților dedicate Teatrului Național având-o ca invitată pe Florica Ichim, președinte al Fundației Culturale ”Camil Petrescu” cu care vom povesti despre marile figuri ale artei teatrale clujene, care au făcut istorie și cărora li s-au consacrat nu numai articole și studii ci și cărți și albume: Anton Tauf, Vlad Mugur, Ștefan Braborescu, Ileana Ploscaru, Liviu Ciulei și mulți alții. Tot în cadrul acestei întâlniri se va lansa numărul proaspăt apărut al revistei Teatrul azi, care cuprinde o secțiune consistentă de 100 de pagini dedicate centenarului instituției noastre. Revista se va putea cumpăra la librăria Librarium în foaierul Teatrului.

A devenit deja tradiție ca la acest eveniment să se picteze globuri, fapt ce încântă nu doar copiii, ci și un mare număr de adulți! Atelierul va fi deschis și în acest an, la foaierul de rang III, care se va transforma în întregime într-o zonă de creație, găzduind și un atelier de desen precum și unul de pictură pe pietre.

Copiii și părinții sunt așteptați și la un atelier de creat păpuși, susținut de colegii de la REACTOR, și la o întâlnire specială cu Bianca Mereuță, în cadrul atelierului de lectură Ce este un copil?

Pe întreaga durată a evenimentului veți putea admira expoziția Plimbări printr-un secol de teatru clujean, în cadrul căreia sunt expuse fotografii și documente din arhiva Teatrului Național Cluj-Napoca, precum și desene realizate de elevi din Cluj, inspirate de teatrul nostru și de aniversarea a 100 de ani de existență în limba română.

Nu vor lipsi nici în acest an bogatul și variatul Târg de Crăciun și Librăria Book Corner Librarium. Și, la fel ca în fiecare an, ne bucurăm de faptul că și această ediție are o dimensiune caritabilă. Alături de studenții de la OSUBB, în cadrul Campaniei de Crăciun derulate de aceștia, vă invităm să aduceți jucăriile în stare  bună, de care nu mai aveți nevoie, și să le donați în cutiile care vor fi special amenajate în foaierul teatrului. Jucăriile care se vor aduna vor fi donate copiilor aflați în dificultate.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Vă invităm cu drag să ne bucurăm împreună de ziua care încheie săptămâna aniversară 100 de ani de teatru în limba română pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca.

Programul evenimentului Noaptea Porților Deschise: click aici.

Comunicat al Teatrului Național din Cluj-Napoca

Arhiva Teatrul Național din Cluj-Napoca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.