Știri: Participare românească la Festivalul Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico (2–5 septembrie 2021, Logroño, Regiunea La Rioja, Spania)

67
concentrico-c-radu-abraham

România participă pentru a doua oară la cea de a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico cu instalația No words conversationrealizată de designerul Radu Abraham.

Festivalul are loc în orașul Logroño din regiunea La Rioja, între 2 5 septembrie 2021, iar participarea României la această amplă manifestare internațională este posibilă prin Institutul Cultural Român Madrid, partener al festivalului, cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România.

No words conversation va fi amplasată în Plaza Muralla de Revellín, în fața Parlamentului regiunii La Rioja, și va rămâne acolo ca un simbol ce reunește în sărbătoare locuitorii și vizitatorii din Logroño, oraș vestit pentru multiculturalismul și diversitatea comunităților sale etnice.

Radu Abraham este un designer de obiect cu interese pentru materiale variate, de la lemn sau metal, la sticlă sau plastic, adesea utilizând diverse compoziții între acestea în realizarea obiectelor gândite de el. Fiind implicat direct în procesul de execuție și din dorința de a asimila cât mai multă informație tehnică cu privire la proprietățile materialelor, modul acestora de prelucrare sau a posibilităților/limitărilor pe care acestea le oferă și-a dezvoltat un mod de lucru în care procesul de creație și realizare pleacă de la idee înspre schiță și apoi direct înspre prototipare. Treptat, acest aspect al modului de lucru, a apropiat obiectele rezultate de o zonă sculpturală, de care Radu se simte tot mai apropiat în ultima vreme. Are o puternică atracție pentru formă, căutarile sale fiind de multe ori cu un puternic focus pe aceasta și adesea funcția obiectelor sale devenind secundară. Astfel, cred că putem vorbi despre o forma de sculptură funcțională sau un tip de design sculptural, încă în dezvoltare, dar care se conturează tot mai clar în obiectele realizate de catre artist/designer”, precizează arhitectul Attila Kim, curatorul lucrării No words conversation.

Attila Kim își desfășoară activitatea în București, având o experiență vastă în design arhitectural, arhitectură de expoziții și design de eveniment cultural și restaurare, fiind nominalizat de trei ori pentru Premiul de Arhitectură Contemporană al Uniunii Europene – premiul Mies van der Rohe la edițiile 2009, 2011 și 2017 și pentru Premiul de Arhitectură Contemporană Iacov Chernikhov. În 2016, Attila Kim a fost distins de Aspen Institute Romania cu Arts and Society Leadership Award pentru contribuția adusă patrimoniului cultural românesc. Attila Kim este Comisar al României la Bienala de la Veneția începând cu anul 2016.

Propunerea realizată pentru Concéntrico 07 vine ca o dimensionare la scară de monument, a unui limbaj plastic și a unui mod de exprimare vizuală pe care Radu Abraham îl are în realizarea obiectelor sale. În cazul de față obiectul în cauză urmărește atât atingerea unei funcții fizice, respectiv iluminatul, dar dorește de asemenea și atingerea unei funcții sociale, sub forma unei instalații care să atragă și să invite publicul să intre în contact cu aceasta, și care de asemenea să surprindă prin forma sa în raport cu funcția, generând astfel un context propice dialogului.

Mi se pare o idee foarte frumoasă și puternică mesajul propus de Radu Abraham, care prin titlul lucrării continuă conceptul de la «Fiesta», și anume sublinierea dialogului între gazdă și oaspete, vechi și nou, permanent și temporar. Aceasta conversație fără cuvinte, un dialog între statuia amplasată lângă zidul de apărare a orașului și monumentul temporar propus de participarea noastră din acest an, care oferă o platformă comună celor trei elemente majore, duce mai departe mesajul comunitar lansat încă de anul trecut.”– arhitect Attila Kim.

Instalația este realizată din placaj de lemn stratificat, având de asemenea și un element pentru dispersarea luminii dintr-un material plastic translucent, care să difuzeze lumina uniform și într-o manieră plăcută. Culoarea predominantă a instalației va fi culoarea lemnului, cu o textură vibrantă și tonuri calde. Printre sursele de inspirație care au stat la baza lucrării sunt atât elemente arhitecturale din Logroño și nu numai, cât și locația Plaza Muralla del Revellín care a dus într-o oarecare măsură la varianta finală.

„Mă bucur mult și mă simt onorat în același timp de oportunitatea de a participa la festivalul Concentrico. Propunerea venită din partea lui Attila Kim a fost în primă fază o provocare prin faptul că mă scotea oarecum din zona și de la scara în care eram obișnuit să lucrez, dar tocmai aceste aspecte au transformat-o în scurt timp în motivație, condusă de dorința de a răspunde provocării, în primul rând față de mine, de a merge dincolo de un mod de gândire prin care eram obișnuit să abordez procesul creativ. Am avut șansa de a gândi o instalație la scară mare, apropiată unui monument, care atât prin aspect cât și prin concept dorește să creeze un context favorabil dialogului și invită publicul să interacționeze, atât cu lucrarea dar și reciproc.

Urmărind selecția artiștilor și a studiourilor care au participat la edițiile trecute ale festivalului, nu pot decât să mă bucur să fac și eu parte dintre ei, unii dintre aceștia fiind artiști sau designeri pe care îi urmăresc și a căror muncă o admir mult. Dincolo de șansa profesională practică pe care această oportunitate mi-o oferă, mă onorează de asemenea ocazia de a reprezenta România în acest cadru și sper ca propunerea facută să aibă un ecou favorabil așa încât astfel de participări ale României să aibă loc și în viitor.ˮ– Radu Abraham, designerul lucrării No words conversation.

Festivalul de Artă și Arhitectură de la Logroño este o idee ingenioasă și cuceritoare. El prilejuiește, într-o atmosferă de sărbătoare de la începutul toamnei, câteva zile de dialog despre «acasă», rădăcini, vise, aspirații, spațiu public și spațiu cultural, arta în oraș și rostul arhitectului. Dialogul dintre arhitecți, artiști și locuitori se poartă în multe planuri ale raționalului și sensibilității, cu gesturi, sculpturi, instalații, cu cuvinte și fără cuvinte. Anul acesta, designerul Radu Abraham propune o lucrare sculpturală într-un dialog fără cuvinte cu statuia existentă în Piața Muralla del Revellín. Acum un an, în aceeași piață, arhitecții Attila Kim și Bogdan Ciocodeică invitaseră, în jurul unei mese multicolore și întinse cât piața, la o dezbatere animată despre multiculturalism, la o «Fiesta».

Uniunea Arhitecților din România mulțumește ICR Madrid pentru șansa pe care i-a oferit-o de a lua parte la această Fiesta. Nimeni nu știe mai bine decât Spania cât de importantă poate fi arhitectura pentru renașterea unui oraș și revitalizarea unei așezări. Prin invitația de a participa la Concentrico, avem șansa de a colabora cu cei mai experimentați” – arhitect Ileana Tureanu, președintele Uniunii Arhitecților din România.

Mai multe informații despre Concéntrico 07:

Festivalul Internațional de arhitectură și design Concéntrico are loc în Spania din 2015 și își propune să reflecteze asupra spațiilor urbane prin prezentarea unor proiecte accesibile pentru toți cetățenii. Festivalul, cu o largă participare europeană, propune abordarea unor perspective diferite asupra problemelor urbane. La ediția din acest an participă 18 arhitecți și studiouri de arhitectură din Germania, Mexic, Italia, Franța, Finlanda, România, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Spania, SUA și Portugalia.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.