Pasiunea pentru povești, entuziasmul jocului și puterea imaginației aduc din nou bucurie la GULLIVER – Teatrul Familiei Tale, dând naștere unui nou spectacol ce se adaugă acum repertoriului teatrului. Astfel, pe 18 februarie 2024, are loc premiera spectacolului Poveste de pluș, al cărui concept și regie sunt semnate de Nicoleta Miru-Cosma și Cosmin Cosma.
Poveste de pluș este un spectacol nonverbal, special pentru copiii cu vârsta între 0 și 3 ani, ce își propune să îi învețe pe cei mici despre înțelegerea și rezolvarea problemelor, precum și despre primii pași în lume, în relație cu ceilalți.
Având în vedere importanța poveștilor și rolul acestora, fiind esențiale în dezvoltarea celor mici, spectacolul Poveste de pluș creează un univers vizual dinamic, plin de culoare, ce se împletește cu cel sonor, ritmat și voios și ilustrează relația deosebită dintre copil și prima sa jucărie care reprezintă, de altfel, și primul lui prieten. Astfel, simpaticul Ursică și grațioasa Rila, două animăluțe de pluș primite cadou de Crăciun, o ajută pe deținătoarea lor, o fetiță cam alintată, să învețe ce este empatia, iubirea, acceptarea și iertarea prin diferite situații la care iau parte împreună. Lor li se alătură și micuța broscuță Oachi, respinsă la început, dar care, într-un final, se dovedește a fi unul dintre cei mai buni prieteni ai fetiței. Împreună, prin puterea jocului și a imaginației, jucăriile prind viață și trec prin numeroase experiențe amuzante și pline de învățăminte.
Spectacolul beneficiază de aportul creativ original al tinerei echipe de Teatrul „Gulliver” compusă din: Nicoleta Miru-Cosma, cea care semnează scenografia spectacolului, Cosmin Cosma, responsabil pentru muzica originală și ilustrația muzicală ce conferă ritm și voioșie acestei aventuri jucăușe, și Andrei Cristea, cel care completează distribuția spectacolului, dând viață, prin talentul mânuirii, drăgălașului Ursică, protagonistul de seamă al poveștii.
Prima reprezentație a spectacolului Poveste de pluș programată în data de 18 februarie, la ora 10.30, este deja sold-out, motiv pentru care Teatrul „Gulliver” a suplimentat programul premierei cu încă o reprezentație, de la ora 12.00.
Biletele pentru spectacol se achiziționează online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau secțiunea „Program” din cadrul site-ului instituție www.teatrul-gulliver.ro, sau de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.
Comunicat al Teatrului „Gulliver” din Galați