Știri: Seria „Portret de artist”: Bella Rosenbaum (5 noiembrie 2020, Tel Aviv, online)

95
portret de artist bella rosenbaum

logo icrInstitutul Cultural Român de la Tel Aviv continuă noua serie de evenimente online, adaptate realităților culturale prezente, „Portret de artist”, în cadrul căreia sunt realizate incursiuni culturale în activitatea artistică a unora dintre personalitățile marcante ale scenei culturale israeliene și internaționale, care au rădăcini românești sau care realizează frecvente schimburi culturale cu România.

Următoarea videogramă din această serie îi este dedicată pictoriței Bella Rosenbaum. Născută în România, Bella Rosenbaum a susținut în mod constant schimburile culturale în domeniul artei contemporane între România și Israel, realizând expoziții de pictură la Cluj, locul copilăriei sale, și prezentând lucrări ale tinerilor pictori români de la Piatra-Neamț la Galeria Municipală din Hertzlyia. Periplul artistic prin creația artistică și biografia artistei israeliene de origine română va fi realizat de curatori și critici de artă israelieni, precum și de artista însăși. Într-un dialog cu Cleopatra Lorințiu, director adjunct al ICR Tel Aviv, aceasta va oferi detalii privind procesul de creație, crezul artistic, precum și despre personalitățile culturale românești și israeliene care i-au marcat cariera artistică de-a lungul timpului.

Materialul video, în limbile română și ebraică și cu subtitrare în limba ebraică, va fi înregistrat în prealabil și transmis în premieră la data de 5 noiembrie 2020, ora 18.00, pe pagina oficială de Facebook a ICR Tel Aviv: https://www.facebook.com/icr.telaviv/ și pe canalul de Youtube:https://www.youtube.com/channel/UCrV8OAoQyKqOA7d1dGrFesQ

Bella Rosenbaum s-a născut la Fălticeni și a copilărit la Piatra Neamț. După terminarea liceului, a imigrat, împreună cu familia, în Israel, unde a urmat studii de arte plastice și arhitectură, după care a avut o intensă activitate în domeniu, lucrând alături de importanți pictori israelieni precum Rachel Shavit, Ruth Goldenberg, Eliahu Gat etc. Lucrările ei au făcut parte din expoziții de grup și individuale prezentate în Israel, Canada, Germania, România.

Comunicat al Institutului Cultural Român de la Tel Aviv

Arhiva Institutul Cultural Român

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.