Institutul Cultural Român de la Tel Aviv vă invită marți, 2 iunie 2020, la ora 19.00, pe pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/icr.telaviv/, la vernisajul online al expoziției de pictură și desene de copii Și bunica mea e din România!, organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Vernisajul va consta într-un tur virtual al expoziției.
Proiectul este o continuare a primei ediții, din 2016–2017, a expoziției de pictură și desene de copii, fiind realizat după un concept al artistei israeliene de origine română Livia Kessler, membră a Asociației Artistice Tseva Bateva.
Expoziția, compusă din lucrări realizate de copiii din comunitatea israelienilor originari din România, cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani, celebrează Ziua Internațională a Copilului. Tema expoziției este: legăturile de familie cu România ale autorului (peisaje din România, simboluri românești etc.).
Expoziția este deschisă în perioada 3–30 iunie 2020, la sediul ICR Tel Aviv (B-dul Shaul Hamelech nr. 8, etaj 6, Beit Amot Mishpat), de luni până joi între orele 9.00–17.00, vineri între orele 09.00–14.00, doar cu programare în prealabil. Pentru programarea vizitării expoziției vă rugăm să ne contactați telefonic: 03 696 1746.
Comunicat al Institutului Cultural Român de la Tel Aviv
Arhiva Institutul Cultural Român