Știri: Ziua Naţională a Aromânilor la TVR (22, 23 mai 2021)

219
aromani- toma enache

TVR 3 marchează, în acest sfârşit de săptămână, Ziua Naţională a Aromânilor, programând sâmbătă, 22 mai şi duminică, 23 mai 2021, două producţii semnate de Toma Enache.

Duminică, 23 mai, România, dar și în alte țări balcanice sărbătoresc Ziua Naţională a Aromânilor, ocazie marcată la TVR 3 de două producţii reprezentative.

Astfel sâmbătă, 22 mai, de la ora 23.00 este programat filmul Nu sunt faimos, dar sunt aromân, iar duminică, 23 mai, de la ora 14.00 documentarul Armânii – De la fraţii Manakia la „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”.

Ambele producţii sunt în regia lui Toma Enache şi spun povestea luptei pentru menţinerea identităţii lor spirituale, pentru conservarea culturii și obiceiurilor lor.

Regizorul de teatru și film Toma Enache este licențiat al Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti şi a semnat numeroase spectacole de teatru de succes, cu sute de reprezentaţii în ţară şi în străinătate. Filmul din 2013, Nu sunt faimos, dar sunt aromân reprezintă debutul regizorului în cinematografie, lungmetrajul său fiind totodată primul film artistic din istorie vorbit în limba aromână (una dintre limbile europene puțin vorbite). Pelicula regizată de Toma Enache, care interpretează și rolul principal masculin, este o producţie independentă, care a avut un buget de 360.000 de euro.

Filmul a câștigat premiul „Maestrale Unica”, acordat de Parlamentul Italian și distincția Parlamentului European pentru cea mai bună reprezentare a unei minorități lingvistice în Europa, în cadrul Festivalului de Film „Babel”, care a avut loc în Sardinia în decembrie 2013. Mai mult, după premiera americană a filmului în Statele Unite, primarul New York-ului, Bill de Blasio, a decretat ziua de 5 iunie ca fiind „Vlach/Aromaniam Cultural Preservation Day”.

Lungmetrajul a fost filmat în peste 45 de locuri din cinci ţări, între altele, în Los Angeles, pe Walk of Fame şi la Kodak Theatre, în Macedonia, Grecia, Albania şi România, în Constanţa, Bucureşti şi Peştera Ponicova. Coloana sonoră este semnată de Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Stelu Enache.

Documentarul Armânii – De la fraţii Manakia la „Nu sunt faimos, dar sunt aromân” – realizat în 2015, este unicul film documentar realizat în limba aromână. Autorul face o incursiune în lumea armânească, începând cu primele imagini filmate în Balcani în anul 1905 de doi armâni – pionierii cinematografiei balcanice, frații Milton și Ianaki Manakia – până la primul film din istoria cinematografiei vorbit în limba aromână: Nu sunt faimos, dar sunt aromân.

Documentarul a fost prezent la Festivalul Internațional de film Manakia Brothers și la Balkan Film&Food Festival din Albania, unde a prezentat concluzia că indiferent unde trăiesc, armânii au același nume, vorbesc aceeași limbă și sunt același popor

Pentru această peliculă, Toma Enache a avut de ales dintre 40 de ore de filmare din timpul prezentării filmului Nu sunt faimos, dar sunt aromân, în turneu în Balcani, SUA, Europa. Sunt imagini din România, Macedonia, Grecia, Albania, Austria, Franța, Germania și SUA, din locuri importante pentru armânii de pretutindeni, pline de istorie, cum ar fi Moskopole, leagănul aromânilor, Krusevo, prima Republică din Balcani, sau Fairfield, SUA, unde s-a înființat, în 1903, Asociația Farșarotul, care funcționează și acum.

Comunicat al TVR

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.