”Trei sate cu aceleași rădăcini și același nume: Galeș” de Daniela Șontică

755
Interiorul Muzeului satului Galeș, jud. Argeș, muzeograf: preot Victor Eftimie
Interiorul Muzeului satului Galeș, jud. Argeș, muzeograf: preot Victor Eftimie

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roTrei sate din România poartă numele Galeş, iar acest lucru nu este întâmplător. La sfârşitul veacului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea, prin ocuparea Transilvaniei de către austrieci, românii de pe acele meleaguri au dus-o tot mai rău.

Cu tot eroismul răsculaţilor lui Horea, Cloşca şi Crişan, în 1784, transilvănenii au fost înfrânţi, după cum se ştie, şi a urmat asupra lor prigoana cruntă din partea autorităţilor străine. Mii de români au fugit atunci peste munţi, în Muntenia şi Moldova, acolo unde aveau rude sau în locuri unde au putut să întemeieze localităţi noi.

Prin emigrarea oierilor din satul Galeş din Mărginimea Sibiului au luat fiinţă satul Galeşu din comuna Brăduleţ, în judeţul Argeş şi satul Galeş, în comuna Poarta Albă, din Constanţa.

Ceea ce uneşte cele trei aşezări sunt, desigur, oamenii care le-au întemeiat, cu obiceiurile, meşteşugurile, îndeletnicirile, portul şi felul lor de a construi case.

Satul matcă, din Mărginimea Sibiului, din care au izvorât celelalte, datează din secolul al XIII-lea. Dincolo de faptul că este foarte pitoresc, că aici oieritul a fost principala îndeletnicire dintotdeauna, în zilele noastre găsim un interesant muzeu etnografic. În același timp, din Galeş este sfântul preot mărturisitor Ioan, pomenit la 21 octombrie, care a fost martirizat pentru că n-a renunţat la credinţa ortodoxă la ordinul împărătesei Maria Tereza.

Galeşul din Argeş s-a format, aşadar, prin venirea oierilor din Galeşul de Sibiu. Aceasta se întâmpla în anii 1760–1784, după cum menţionează istoricul Ştefan Meteş în lucrarea Emigrări româneşti din Transilvania în sec. XVIII – XX”. El spune: ”În judeţul Argeş în această perioadă […] au luat fiinţă satele: Corbeni, Galeşu şi Zărneşti, care prin numirea lor arată provenineţa celor care le-au întemeiat şi întregit numărul lor”.

Altă autoare, Mara N. Popp, arată: ”De Altfel, pe Vâlsan şi pe Argeş, în mai toate comunele de la poalele muntelui se află numeroase familii de dincolo, stabilite din vremuri îndepărtate”.

Şi la 25 de km de oraşul Constanţa s-au stabilit, în aceeaşi perioadă de prigoană, români din satul sibian Galeş, oieri care cunoşteau bine locuri favorabile creşterii oilor în toate ţinuturile româneşti. În satul constănţean numit Galeşu, dar cunoscut azi drept Nazarcea, s-au descoperit în anii ’50 ai veacului trecut două brăţări dacice din aur masiv, păstrate în prezent la Muzeul Naţional de Istorie a României. Din păcate, Galeşul constănţean, în comuna Poarta Albă, a fost un loc de mare durere în comunism: o colonie de muncă forţată, înfiinţată pentru lucrările Canalului Dunăre – Marea Neagră, între 1949 – 1953. Spre Ovidiu a fost înfiinţat cumplitul lagăr ”Coasta Galeşu”. Locul coloniei de muncă era numit de localnici ”Plaiul Popilor”, pentru că aici se aflau în detenţie mai mult preoți. Între cei are au suferit chinuri în acel loc se află: Arsenie Boca, Adrian Făgeţeanu, Ilie Lăcătuşu, Constantin Galeriu, Ioan Negruțiu, Crăciun Oprea și alții. În vara lui 2012, s-a început construirea unei biserici, chiar pe locul fostul fostei colonii de la Galeșu, iar la încheierea lucrărilor și după sfințirea locașului de cult, s-a constituit o obște monahală, mănăstirea de la Nazarcea (Galeșu) având hramul ”Tuturor Sfinților Români”.

Cât privește emigrarea oierilor din Galeşul sibian în Ţara Românească, aceasta a fost o experienţă neplăcută în sine. Oamenii au fost nevoiți să ia cu ei, pe cărări de munte, pe poteci ascunse de ochii poterelor, doar strictul necesar și cel mult turme de oi pe care le duceau prin locuri cât mai ascunse. Și-au lăsat în locul de baștină casele și agoniseala și s-au îndreptat spre o viață nouă, cu gândul de a scăpa de teroarea regimului habsburgic, care îi obliga și la lepădarea credinței ortodoxe.

Istoria noastră consemnează însă rolul covârşitor pe care l-au avut în general oierii transilvăneni atât prin transhumanţă, cât şi prin stabilirea definitivă dincoace de Carpaţi, pentru că în felul acesta ei au făcut să circule cărţile româneşti în toate provinciile şi au contribuit la menţinerea limbii române unitare, precum şi a multor datini şi obiceiuri comune tuturor românilor. Găleșenii din Argeș au ținut legătura cu cei din Sibiu, dar în timp, aceasta a mai avut și sincope. Totuși, în anii ’70 ai veacului trecut, odată cu înființarea celor două muzee cu specific etnografic local – mai întâi cel din satul sibian, la inițiativa învățătoarei Maria Costăchescu, și apoi cel din satul argeșean, fondat de Florea State –, oamenii din cele două localități-surori au reînnodat firul comunicării și al vizitelor frățești și au început să participe în comun la evenimente culturale: Sărbătoarea Junilor din Săliștea Sibiului, Festivalul Cașcavalului de la Brădet, Masa Împăcării de la biserica ”Sfinții Împărați” din Galeș (Argeș) și altele.

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.