„Am iubit anii copilăriei și ai tinereții mele și, dacă nu ar fi fost rabinii și interdicțiile tot mai mari, aș fi rămas acolo până în ziua de azi. Am iubit Ierusalimul, un oraș cu o istorie străveche și o intrigă prezentă, și nu am încetat niciodată să îl iubesc. Și acum, dezamăgit cum sunt de lumea din jurul meu, visez uneori să fac o călătorie înapoi în trecut, o călătorie înapoi în lumea spirituală de care am fugit, o lume pe care am iubit-o și o lume pe care am trădat-o.” Sunt câteva fraze din primul capitol al romanului scris de Tuvia Tenenbom, HAREDI. Anul meu printre ultraortodocși. O carte pe care presa internațională a primit-o deschis și neconvențional. Doar câteva exemple: „Irezistibil de fascinantă, explozivă din punct de vedere emoțional, seducătoare și captivantă. Direct satirică.” – The New York Times (SUA); „Iată un om, un scriitor care nu urmează tiparele de gândire dictate de alții și nici nu se supune unui cod de limbaj impus de ceilalți. Și, totuși, își păstrează simțul umorului de-a lungul paginilor.” – Der Spiegel (Germania); „Un provocator mistic; un regizor de neoprit și un dramaturg iconoclast.” – Le Monde (Franța) sau „Râsul lui Tenenbom ne atinge sufletul în locul unde simpla inteligență nu ar putea ajunge niciodată.” – Die Zeit (Germania).
Datorită Editurii INTEGRAL (https://eintegral.ro), Tuvia Tenenbom – jurnalist, autor de bestseller-uri, dramaturg, regizor și fondator al Teatrului Evreiesc din New York – a revenit în România. La Mărculești (Republica Moldova), își au obârșia rudele sale pe linie maternă: „Bunicul meu a fost rabinul din Mărculești” – mărturisește el în carte. Recenta lansare de la Librăria Eminescu a fost onorată de Excelența Sa Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România, care a droit să afle părerea scriitorului despre situația actuală din comunitatea ultraortodoxă din Israel, având în vedere tensiunea dintre cele două tendințe care se manifestă: păstrarea tradițiilor în raport cu provocările societății moderne. Proiectul Tuvia Tenenbom este pentru Costel Postolache, fondatorul și directorul general al Grupului editorial INTEGRAL, mai amplu: sunt în curs de apariție alte șase volume semnate de protagonistul interviului de față: Catch the Jew, I Sleep in Hitler’s Room, The Lies They Tell, Hello, Refugees!, The Taming of the Jew și From New York to Brno.
Continuarea acestui interviu și o cronică a romanului HAREDI. Anul meu printre ultraortodocși vor fi publicate în numărul 4/2024 Revistei Leviathan, ediția print.
Marina Roman: Tuvia Tenenbom, citind HAREDI. Anul meu printre ultraortodocși, am fost surprinsă și încântată de fabulosul dumneavoastră simț al umorului, fascinată de scriitură, dar aproape speriată de curajul pe care îl aveți. Un roman autobiografic, dezvăluind un caracter puternic, forjat într-o viață bogată în evenimente decisive. Pentru viitorii cititori ai cărții dumneavoastră, vă rog, cu indiscreție, să punctați câteva dintre aceste evenimente.
Tuvia Tenenbom: Cred că nu sunt nici Bibi [Benjamin Netanyahu], nici [Donald] Trump; nu sunt atât de maniac să spun unde am găsit forța să devin curajos. Nu pot vorbi despre cât sunt de curajos, îmi pare rău! Vreau doar să spun că le mulțumesc celor care afirmă despre mine că sunt curajos, că sunt grozav, dar, ca să vă răspund în acești termen ar fi pretențios din partea mea.
M. R.: Această carte dovedește că sunteți incorect politic, iconoclast, uneori sarcastic, de o sinceritate dureroasă, dar tandru și emoționant. Toate la un loc, așa încât publicația americană Forward scrie negru pe alb: „Fiecare cuvânt care iese din pixul lui Tenenbom poate da foc lumii.” Ce fel de creuzet este acela în care se se topesc atâtea atribute diferite, uneori paradoxale? Din ce material este făcut și cine l-a modelat?
T. T.: Părinții mei m-au modelat să fiu cel care sunt. Da, sunt foarte frumos! Oricum, mama și tata, cultura în care m-au crescut – cea evreiască, veche de secole. Așa am crescut, în marea cultură evreiască: tatăl meu era rabin, mama era profesoară, bunicul din partea tatălui era, de asemenea, rabin. Sunt nepotul unuia dintre cei mai importanți rabini din Polonia, în vremea aceea, înainte de război… Așa că provin din acest gen de aluat. La vârsta de patru ani am mers la școală, am studiat, am învățat mult. În primii 15 ani din viața mea, începând de atunci, am studiat cultura evreiască, am fost în armată, apoi am plecat în Statele Unite, unde, timp de alți 15 ani, am studiat în diferite universități. Și asta m-a făcut să fiu cel care sunt. Bun sau rău.
M. R.: Spuneți-ne, vă rog, despre studiile făcute în domeniul matematicii.
T. T.: Am studiat matematica, am studiat informatică, jurnalism, literatură, teatru, scrierea creativă, finanțe… mai multe lucruri. A fost grozav! Am studiat și dramaturgia și, în perioada masteratului, timp de doi ani, am scris aproape 15 piese; a fost o perioadă prolifică în viața mea, împreună cu un profesor excepțional de la catedra de literatură a Universității Brooklyn din New York – nu mai trăiește acum, din păcate, un evreu comunist, nu contează… A fost un profesor uriaș, uluitor. Am petrecut o perioadă excepțională împreună.
M. R.: Mărturisiți că aveți două țări adoptive: America și Germania. Și scrieți în primul capitol al cărții, intitulat Îmi anunță înmormântarea: „Cu toate acestea, în paralel cu realizările mele personale, în cele două țări adoptive ale mele se contura altceva, un proces lent care avea ca scop un eventual control al minții.” În contextual geopolitic actual și lăsând la o parte variile teorii ale conspirației, cum definiți „controlul minții”?
T. T.: Nu cred că astăzi presa își mai îndeplinește misiunea; vreau să spun că tot ce este legat de media ar trebui să fie o unealtă care să furnizeze oamenilor informații despre ceea ce se întâmplă în mod real. Ceea ce, din păcate, nu se întâmplă. Indiferent că este vorba despre conflictul din Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina, despre lumea Haredi – nu are importanță –, rolul presei este să relateze evenimentele… Dar presa de azi a ales ultimul lucru pe care ar trebui să-l facă – nu vorbesc despre mine, vorbesc în general, presa occidentală: în loc să informeze corect, a ales să țină predici oamenilor. Presa a ajuns un mare predicator! Le spune oamenilor ce e corect și ce nu. Ziariștii, probabil, se cred pastori, rabini, nu știu ce se cred a fi… Rolul presei nu este să țină predici oamenilor – dacă vreau să mă duc la predică, merg la o biserică, la o sinagogă, la o moschee, într-un loc de rugăciune, nu are importanță. Asta este cea mai mare problemă cu presa de astăzi: aderă unei părți sau alteia… Trăim vremuri în care pilonul de rezistență al presei de astăzi este neadevărul, mass-media se bazează pe un munte de minciuni – asta este o problemă! Trebuie să fii la fața locului, să vezi cu ochii tăi, pentru a relata. Sunt șocat. De multe ori am văzut colegi care au „relatat”, deși nu au fost acolo. Eu am fost în mijlocul evenimentelor, ei nu au fost, ca să aibă ce să relateze și, cu toate acestea, furnizau știri. Numai minciuni! Da, este o mare problemă, asta se întâmplă astăzi și este trist, nu glumesc…
M. R.: Există o soluție de ieșire din această situație?
T. T.: Trebuie să-l întrebăm pe Dumnezeu, pentru viitorul interviu.
M. R.: Până atunci, trebuie să învăț idiș.
T. T.: Dumnezeu vorbește multe limbi, inclusiv româna, așa am fost învățat.
Arhiva rubricii Interviurile Leviathan
