Să spunem și că labirintul a fost, înainte de a fi sanctuar sau templu, unul din cele mai vechi semne sacre ale omenirii, un semn care, timp de multe mii de ani, a fost gravat pe stânci, pe pământ, pe sigilii, pe tăbliţe de lut, pe amulete sau pe vasele funerare. Misterul labirintului, ca și misterele vieții noastre, este o lume care se învârteşte, se roteşte şi se întoarce acolo de unde a plecat, care se transformă, se preschimbă, devine şi apoi revine. E lumea fiecăruia dintre noi, desigur…
Labirintul păzește lumea celor vii, ţinutul, satul sau casele de duhurile rele sau de duhurile rătăcitoare ale celor ce nu-şi găsesc calea spre lumea de dincolo, rătăcindu-le, făcându-le să se piardă în spirele și vârtejul lui şi prinzându-le pentru totdeauna, are puterea de a lega răul.
Tot el face trecerea între lumea celor vii şi lumea celor morţi, ca o poartă deschisă spre ambele tărâmuri, adică le arată morţilor drumul spre lumea de jos şi, apoi, la vremea potrivită, drumul de întoarcere spre lumea de sus. Este intrarea şi ieşirea în și din lume. Este ca un semn profund spiritual ce concentrează o mulţime de idei despre viaţă, moarte, renaştere… Labirintul este o „cale a cunoaşterii” şi, mai ales, „calea către sine” sau „calea cunoaşterii de sine”. Și, mai presus de toate, este „Calea spre Dumnezeu”.
Poveștile despre labirintul în care suntem, cu toții, rătăciți, ne arată că miturile nu sunt doar povești învechite, ci teme semnificative ale vieții umane, ele ne dau căile de acces către transcendență și modelele de viață, dezvăluind tiparele psihice care pot fi înțelese și folosite în procesul de vindecare, cu o abordare hermeneutică a traumei…
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.