M-am tot frământat ce să scriu despre această întâlnire virtuală, realizată pe data de 14 iulie 2022 printr-un duplex cu prietenul meu Adrian Melicovici şi nu găseam cuvinte mai alese, cuvinte prin care să-l pun în valoare. Mi-am dat seama că nu este nevoie de un articol mai special, mai fastuos, atâta timp cât Adrian Melicovici se prezintă singur, iar eu îl susţin pentru că îmi place simplitatea lui cât şi energia lui debordantă în tot ceea ce întreprinde, îndeosebi la scris.
Cu Adi nu m-am întâlnit fizic niciodată. Începutul acestei prietenii virtuale a început prin 2014 şi am avut convingerea că ne cunoaştem de mulţi ani. Chiar de mai mulţi ani. Universul ştie povestea noastră.
În momentul când ne-am cunoscut pe Facebook, am înţeles că Adi este un român plecat din Târgovişte spre o altă lume. Prin 2012, Adrian Melicovici a străbătut, mergând pe jos până în Italia, înfăşurat cu steagul românesc ca să ne demonstreze că România este peste tot, păstrând şi azi îmbrăţişarea tricolorului în toate clipele lui din viaţă.
Având o pasiune comună, literatura, între noi doi au început colaborările literare. Adi, apreciind foarte mult povestirile mele, m-a rugat să-i trimit povestiri din Lumea lui Licuţă, o pagină de pe Facebook, pe care le dorea publicate în revista tipărită ,,România ta”, numindu-mă ,,Povestitorul din Brăila”.
Adrian Melicovici nota atunci despre activitatea mea „copilărească” pe blogul lui personal ,,Adrian Melicovici – scriitor” câteva rânduri pe care le-am aşternut nostalgic în ,,ierbarul” vieţii mele:
„Lumea lui Licuță, o lume de unde nu vrei să mai pleci niciodată. O lume a pildelor și sfaturilor înțelepte, a Zburlitei și a poeților de ieri și de azi, recitați superb de marele povestitor român. Sincer, Licuță nici nu ar trebui să lipsească din grilele programelor radio și tv pentru copii, mai ales cele centrale. Ar mai trebui ca vocea lui să adoarmă frumos nepoței și strănepoței, povestind mereu și mereu cu tâlc, de te face să asculți și să taci mâlc. O editură mai mare, să zicem Humanitas, ar trebui să își ia inima în dinți ca să îl publice pe povestitorul Lică Barbu. Eu nu am nicio putere, că i-aș da premiul Nobel pentru sensibilitate, bunătate și adevăr. Pot doar să scriu. Să povestesc și altora despre minunățile lumii lui Licuță.”
Adrian Melicovici nota în acelaşi articol:
„Proiectele lui Lică Barbu sunt în plină desfășurare. La unul colaborează deja, la revista de cultură Leviathan, frumos titlu, nu? Un altul este cartea pe care o pregătește cu minuțiozitate, încă. Se numește Aventurile lui Licuţă dincolo de Capătul Lumii, «ceva fantastic cu puterile gândurilor», după cum se exprimă el. În peste o sută de pagini, Licuță ne va propune o incursiune de neuitat într-un univers care ne aparține tuturor, dar mai ales lui. Și aproape sigur Brăila iar va avea cu cine să se mândrească. Pentru că inclusiv Lumea lui Licuță, a fost prezentată atât în școli gimnaziale cât și la Biblioteca Județeană, unde nume dragi și respectate din literatura românească i-au fost alături, printre ei, Costin Tuchilă și Puşa Roth”.
Copleşit de atâtea aprecieri, m-am simţit dator să public acest articol cu toate mulţumirile care, parcă, tot nu sunt îndeajuns.
Dacă mai pun şi donaţia financiară a lui Adi pentru copiii de la Grupul ,,Nino Nino”, recent oferită când a fost în ţară, ca o cireaşă de pe tort, atunci, cu plecăciune! Adrian Melicovici este un om pe care toţi ni l-am dori ca prieten. Totul este să fii pe unda lui de OM.
În videoclipul ataşat în acest articol, comentariile celor doi prieteni spun totul şi vă invităm să-l vizionaţi!
Nu pot încheia această prezentare despre clipa prieteniei, unde doi buni prieteni, Adrian Melicovici şi Lică Barbu, simt nevoia să schimbe lumea aşa cum încearcă să o facă prin pana de scris şi voi publica un comentariu al lui Adrian Melicovici, recent „capturat” de pe Facebook, care rezumă tot ce am spus până acum, ca o recunoştinţă pentru acest minunat om:
„,Sunt persoane chiar foarte culte și bine așezate în arta scrisului care își anulează la maximum calitățile. Chiar nu vreau să generalizez, departe de mine asta, dar tot trebuie să zic ceva. Acele persoane chiar te cataloghează neserios dacă te exprimi mai lumește, dacă mai scapi la derută câte o înjurătură. Sunt snobii care tocmai pentru că-s cu nasul pe sus, îndepărtează cititorii. Mă amuză la maximum când fix ei zic că lumea nu mai citește. Asta era altă chestie. Păi, normal că nu citește dacă folosești abuziv termeni greoi. Noi, ceilalți, care mai scriem, înțelegem însă mesajele nu trebuie transmise cu circuit închis. Multă lume nu mai citește sau nu mai cumpără cărți și din cauza asta, lăsând alte motive deoparte. Oamenii simpli trebuie să înțeleagă, nu să traducă din română în română. Ce-ar fi să se uite cu nasul pe sus un bucătar strașnic la un scriitor din ăsta mai snob și încrezut pentru că nu știe să gătească așa cum o face el? Repet, nu generalizez, dau exemple. Era să zic «decât»
Doi: Fix la bască mă doare de ăl care studiază pe aici fiecare exprimare a mea. Am și coate și parcă simt și furnicături pe acolo câteodată când se adună din pierdere de vreme niște încruntături «savante» la Melicovici, că mai înjură pe Facebook ori se exprimă mai plastic. Ori că nu are cravată la gât, ori și ori. Pe Melicovici nu îl mai impresionează demult grandomania scriitoricească a unora. Eu sunt un om modest și simplu dar dat dreak când dă față în față cu «interesanții» de serviciu. Ca să mă dau și eu mai «dăștept», pot să spun că insistența unora în a se crede buricul culturii prin termeni critici, devine elucubrantă. Acu’ aștept să fiu făcut și comunist.
P.S. E ciudat când o parte a elitelor se miră că lumea nu mai citește cărți. Ar trebui să fie ciudat că dă vina doar pe omul de rând. Bine, nu mă refer la politicieni, ăia sunt vai mama lor și deseori polivalent de proști.”
Mulţumim, Adrian Melicovici! Cu tine viaţa are sens.
La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.
Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu
Vezi arhiva rubricii Proză scurtă
Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește
Pagina Zâmbetul unește
