8 noiembrie – Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavriil şi al tuturor Puterilor cereşti

264
sf mihail si gavriil

fila de calendar rubrica leviathan.roCreştinii îi sărbătoresc la 8 noiembrie pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri, păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte şi călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai. În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinsteşte Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavriil şi al tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu sunt prăznuiţi doar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci toate cetele îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu. Din acest motiv, această sărbătoare este trecută în calendar sub denumirea de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri.

Menționăm că toți îngerii au fost creați buni de Dumnezeu, însă o parte dintre ei s-a despărțit de El și conduși de Lucifer, s-a ridicat împotriva Creatorului. Au dorit să fie asemenea lui Dumnezeu, dar fără ajutorul Lui.

În calendarul popular, soborul Sfinţilor Mihail şi Gavriil se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Despre Arhanghelul Mihail se ştie că este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar despre Arhanghelul Gavriil ştim că este vestitorul Fecioarei Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, pruncul Iisus.

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.