Ediţia cu numărul XVII a Târgului GAUDEAMUS Craiova va avea loc între 24 şi 28 februarie 2018, în foaierul Teatrului Naţional ”Marin Sorescu” (Strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 11, Craiova), spaţiu deja tradiţional de întâlnire a cărţii şi mărţişorului, la început de primăvară.
Organizatori: Radio România şi Radio Oltenia Craiova. Caravana GAUDEAMUS, iniţiată în anul 2000 ca parte a Programului LECTURA, este formată dintr-o serie de evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei, organizate în centre culturale şi universitare de tradiţie în care există posturi regionale Radio România.





















