La 27 octombrie 1938 a fost inaugurată, la Târgu Jiu, „Coloana Infinitului” sau „Coloana fără sfârşit”, celebra sculptură a lui Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei „Ansamblului Monumental” din Târgu Jiu, compus din „Coloana Infinitului”, „Poarta Sărutului” şi „Masa Tăcerii”.
Denumirea inițială a coloanei a fost „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din Primul Război Mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului; mesajul spiritual pe care aceasta îl transmite reiese chiar din cuvintele sculptorului: „Realitatea pe care Stâlpul – laolaltă cu celelalte două semne de piatră ale mele – o întrupează este avântul, conştiinţa nunţii ce o sărbătorim cu nesfârşitul univers, dorul ce-i însufleţeşte pe eroi spre absolut.”
Surse: www.historia.ro; www.turismistoric.ro.






















