Știri: Premierele Muzeului Municipiului București (30 și 31 martie 2019)

87
muzeul municipiului bucuresti

Muzeul Municipiului București a pregătit pentru sfârșitul acestei săptămâni noi evenimente culturale deosebite pe care le oferă publicului în premieră la Palatul Suțu și Casa Filipescu-Cesianu.

Sâmbătă, 30 martie 2019, ora 18.00, spectacolulPasiune și iubire poate fi văzut la Palatul Suțu și îi are ca protagoniști pe soprana Arlinda Morava și actorul Marius Bodochi, acompaniați de Bucharest Ladies Cvintet. Va fi un duel muzical și liric, un show al personalităților, arii celebre sau melodii cunoscute din repertoriul internațional împletindu-se cu replici uneori glumețe, alteori (auto)ironice sau pline de pasiune, dar și un duet de sentimente și emoții pus în scenă de o sensibilă soprană și un actor care se depășește pe sine cu fiecare rol interpretat.

Duminică, 31 martie 2019, ora 19.00, Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr. 151) va găzdui premiera spectacolului de teatru Revoluție și artificii. Este prilejul unei noi întâlniri cu nume importante ale scenei românești. Actorii Irina Movilă și Marius Bodochi dețin rolurile principale. Li se alătură magicianul Marius Drăguș – MAGITOT. Travesti-ul, umorul și magia sunt ingredientele acestui nou spectacol savuros ce face închinăciune marelui Caragiale (piesa fiind o adaptare după ”Conu Leonida față cu reacțiunea”) și încearcă să vă aducă aproape destinele a doi bătrânei atinși de morbul senzaționalului.

Cele două inedite spectacole fac parte din strategia MMB prin care se dorește diversificarea ofertei în colaborare directă cu membrii comunității locale, prin oferirea de alternative culturale pentru petrecerea timpului liber, care să se adreseze unor categorii noi de public.

Evenimente organizate de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.