La data de 4 aprilie 1459, acum 567 de ani, se semna Tratatul de pace între Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457 – 1504) şi reprezentantul Poloniei, Andrei Adrowasz. Se prevedeau, printre altele, încetarea stării de război între Moldova şi Polonia, îndepărtarea lui Petru Aron de la hotarele Moldovei şi recunoaşterea suzeranităţii polone de către Ştefan. La 4 aprilie 1459, prin pacea moldo-polonă, Ştefan cel Mare al Moldovei reîntoarcea oraşul Hotin în componenţa principatului. Tratatul a fost semnat după un asediu de doi ani al cetăţii Hotinului. Abia după semnarea tratatului de pace domnul Moldovei a izbutit să pună stăpânire pe cetate.





















