Miercuri, 26 iunie 2019, ora 18.00, la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca, artistul britanic Sir Tom Jones va cânta pentru prima dată în Transilvania. Artistul britanic revine în România pentru a încânta publicul clujean cu cele mai cunoscute hit-uri, precum ”It’s Not Unusual”, ”Kiss”, ”Delilah”, ”I’l never fall in Love Again” și ”If I Only Knew”. Pe lângă cele mai cunoscute cântece, Tom Jones va interpreta noi compoziții de pe cele mai recente albume: ”Long Lost Suitcase”, ”Spirit in the Room” și ”Praise & Blame”.
În anul 2006, muzicianul a fost decorat cu gradul de cavaler de către Regina Regatului Unit, fiind invitat să concerteze la Palatul Buckingham cu ocazia celebrării jubileului de diamant.





















