Opera Națională București transmite online înregistrarea Concertului de Ziua Femeii în luna dedicată eternei muze a universului liric. Concertul a fost realizat în cadrul Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess” în data de 8 martie 2021 și va fi transmis online joi, 11 martie, începând cu ora 19.00.
Înregistrarea va fi oferită în regim gratuit pe canalul de Youtube al Operei Naționale București, în link-ul shorturl.at/axCD4
Veți avea ocazia să ascultați o selecție de arii și canzonette dedicate tuturor doamnelor și domnișoarelor. Vocile masculine ale Operei Naționale București se reunesc pentru a celebra femeia. O seară de neuitat, dedicată eternului feminin. Concertul readuce în atenția publicului cele mai frumoase pagini muzicale în interpretarea soliștilor Iordache Basalic, Marius Boloș, Vasile Chișiu, Daniel Filipescu, Dan Indricău, Liviu Indricău, Andrei Lazăr, Daniel Magdal, Adrian Mărcan, Filip Panait, Lucian Petrean, Iustinian Zetea, acompaniați la pian de Luminița Berariu și Ștefan Iliescu. Concept regizoral: Alexandru Nagy.
În program se vor regăsi arii celebre precum „Nessun Dorma” din opera Turandot de Giacomo Puccini, „Come Paride Vezzoso” din opera L’elisir d’amorede Gaetano Donizetti, „Fin ch’han dal vino” din opera Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart, canzonette precum Torna a Surriento de Ernesto de Curtis, Santa Lucia de Teodoro Cottrau, dar și cântecul napolitan O sole mio de Eduardo di Capua și Alfredo Mazzucchi și multe altele.
Sponsor oficial: Enel România
Partener de mobilitate: Kia
Sponsori: Banca Comercială Română, Aqua Carpatica, Zarea
Parteneri: Sansha
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Forbes România, RFI România,
Romantic FM, Radio Seven, Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul
Metropolis, News București, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei.
Comunicat al Operei Naționale București





















