Știri: „Francofonia în comunitate” (24 martie 2021, Suceava)

203
Emblema francofoniei
Emblema francofoniei

Luna martie a fiecărui an marchează manifestări cultural-artistice dedicate Francofoniei.„Francofonia în comunitate”, proiect francofon iniţiat de Biroul Francez, datând din 2012, în colaborare cu Centrul de Reuşită Universitară al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul Agenţiei Universitare a Francofoniei şi al Asociaţiei „Alianţa Franceză din Suceava”, îşi propune să încurajeze învăţarea limbii franceze şi să promoveze valorile Francofoniei în comunitatea suceveană, prin cursurile de limbă franceză şi activităţile tematice din fiecare miercuri, reunite sub genericul „După-amiezi francofone”.

Din program:

Miercuri, 24 martie 2021, ora 17.00 – Lansarea volumului Discours didactique et pratiques innovantes dans l’enseignement du francais aux enfants/Discurs didactic şi practici inovatoare în învăţarea francezei de către copii. Volumul reprezintă rezultatul colaborării dintre Centrul de Reuşită Universitară al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava cu Centrul de Reuşită Universitară al Universităţii din Craiova şi Centrul de Reuşită Universitară al Universităţii Libere şi Internaţionale din Moldova, Chişinău, în cadrul proiectului internaţional „Grandir en francais” şi reuneşte contribuţii valoroase ale cercetătorilor şi formatorilor din domeniul didacticii limbii franceze din România, Republica Moldova, Franţa, Statele Unite ale Americii, Senegal, Ghana, Insula Mauriţius, Maroc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.