Unul dintre prietenii mei tineri scrie că atunci când viața ne îngăduie să fim siguri de noi înșine, descoperim tot felul de trăiri necunoscute, iar sentimentele devin mai puternice și mai dominatoare. Nu sunt prea sigur, cred că v-am mai spus asta în urmă cu ceva vreme. Și este chiar așa, noi privim încruntați vremurile, obosite și confuze, dar – iată – cercetăm pereții acoperiți cu mahon strălucitor, pianul din colțul camerei, candelabrul cu urme de praf, tablourile de pe zidurile netede. Mergem pe lângă maluri, picioarele ni se agață de băltoace, de câini vagabonzi, chiar și privirile noastre atârnă aiurea, cu bărbiile lăsate și umede.
Și, încă, vă trimit o urmă dintr-un filosof modern: „Scriu fără să văd, peste tot unde nu va fi nimic, citești că te iubesc.” Numai lumea din jur e ca o bucată de măr, în care ți-ai înfipt dinții. Nu putem să lăsăm frunzele acolo unde sunt? Auzim voci răgușite care vorbesc cu tot mai multe fețe și care sunt tot mai rar ascultate. Pare un fel de râs înfundat sau un chicot, deși nu e altceva decât un murmur leneș și moale, ca niște șoapte anonime.
Un personaj stă singur în marginea paginilor scrise de noi, totul e auriu și sângerează decolorat, pe luciul palid al unor fotografii vechi. Cum sunt, oare, gândurile înainte să adormim? Ne dorim, poate, să vină cineva și să ne salveze. Iar altcineva scrie că trecutul dăinuie în noi fără false cronologii, pentru că poveștile ar trebui așezate alături, unele de altele, în coloane paralele. Și ce se mai vede? O spumă roșie s-a așezat peste tot, au mai rămas doar ramurile despuiate de ger.
Până și ploaia cade oblic peste anotimpul pleșuv, domni scorțoși râșnesc cuvinte mucegăite și ne pregătesc prosperitatea de după victoria tristă care se apropie.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
