15 august, Ziua Marinei Române

78
Susa foto: Forțele Navale Române, facebook
Susa foto: Forțele Navale Române, facebook

Ziua Marinei a fost oficializată ca onomastică a marinarilor militari români la 15 august 1902, de Sfânta Maria Mare, patroana Marinei Române. Serbarea oficială a avut loc pe crucișătorul Elisabeta, primul crucișător al marinei, unde au fost prezenți toți ofițerii Diviziei de Mare și la care a luat parte și Ministrul de Război, Dimitrie A. Sturdza și a tuturor ofițerilor Diviziei de Mare. De asemenea, pe faleza Cazinoului au fost organizate ample manifestări, spectacole în aer liber și jocuri de artificii.

În anul 1912, serbarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regina Elisabeta, inițiativa organizării sale aparținând Societății „Regina Elisabeta” a Marinarilor Civili din Constanța. Manifestările au evoluat ca amploare și spectaculozitate, ele fiind susținute, în special în perioada interbelică, de Liga Navală Română, Yacht Clubul Regal Român și Asociația Marinarilor Civili Regina Elisabeta.

Tot de Ziua Marinei, M.S. Regele Carol al II-lea a hotărât ca unica școală pentru toți marinarii români să se numească Școala Navală a Majestății Sale Mircea și a creat „Medalia Maritimă”, transformată în anul 1938 în „Virtutea Maritimă”.

În anul 1938, datorită decesului Reginei Maria, la 18 iulie, Ziua Marinei a fost serbată la 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ziua Marinei s-a serbat într-un cadru sobru, de reculegere și preamărire a eroilor marinari.

În anul 1945, la sărbătoarea marinarilor români au participat și membrii Comisiei Aliate de Control.

Între anii 1949–1953, Ziua Marinei s-a rezumat la marcarea Zilei Flotei U.R.S.S., în ultima duminică din luna iulie. De la 1 august 1954, Ziua Marinei s-a serbat de Ziua Forțelor Maritime Militare, programul Zilei Marinei fiind politizat și adaptat noii ideologii.

Din anul 1990 s-a revenit la tradiția de a celebra Ziua Marinei Române, odată cu sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului, la data de 15 august.

Prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, s-a instituit Ziua Marinei Române pe data de 15 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.