Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Municipiului Târgoviște, Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu” vă invită vineri, 5 septembrie 2025, începând cu ora 16.00, în Scuarul Primăriei Municipiului Târgoviște, la conferința Istoria românilor în secolul XX, susținută de conf. univ. dr. Matei Gheboianu, decanul Facultății de Istorie a Universității din București. Evenimentul va fi urmat de lansarea a trei cărți de istorie, alături de specialiști de nivel național din mediul universitar și preuniversitar! Vor fi prezentate edițiile revizuite și adăugite a două consistente volume ce s-au bucurat de succes în rândul cititorilor: În umbra Marelui Reich (autor, prof dr. Alexandru V. Ștefănescu) și Sub povara marilor decizii (autor dr. Constantin Corneanu), dar și noul manual Istoria comunismului din România (coordonator, prof.dr. Stan Stoica). Alături de autori, vor fi Simona Dobrescu (directorul Editurii CD Press) și Dan Mărgărit (directorul Editurii Cetatea de Scaun).
Evenimentul este inclus în programul Salonului Editorial „I.H. Rădulescu”, organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița în cadrul Zilelor Cetății Târgoviște.





















