Lumea aceasta lansează mode peste mode în funcție de… Chiar, în funcție de ce sau de cine? În funcție de ea, de lume, de idei, de interese, de a se afla în treabă, că de, de-aia e lume! Însă ultima modă, de fapt veche, dar aranjată, colorată, parfumată, e un pic mai sofisticată decât stră-străbunica ei fiindcă are mai multe posibilități de prezentare, mai multe canale de publicitate, iar la rigoare, inteligența artificială etc. Dar să nu lungesc vorba și să vă spun despre această modă nouă-veche. Mai nou, oamenii mănâncă – ciudată îndeletnicire! – sau, mai bine zis, înghit cuvintele, pe cele spuse și, mai ales, pe cele nespuse. Pe acestea, ultimele, nu le pot lăsa la întâmplare, că cine știe, vorbesc singure, că de aia sunt cuvinte și vor să se audă. Cel mai rău este când vorbește gura fără ele, că acum e moda ca ele, cuvintele, să se împrăștie mai repede decât ne închipuim. Cei care se tem cel mai mult de năstrușnicia lor (mai aproape de adevăr ar fi obrăznicia cuvintelor!) sunt cei care înghit la repezeală ca nu cumva să le scape, să li se pună „în spate” cuvinte grele, cu adresă, cu aluzie, chiar aiurea, și să declanșeze furia altor cuvinte, că cine știe ce fraze periculoase mai fac – te aștepți la orice combinație, fiindcă ele, odată scăpate, uită de reguli, de teamă, de conflicte, nu se mai gândesc la coordonare sau subordonare, după caz, și așa încep scaunele să se distreze, să râdă în hohote de nebunia cuvintelor, iar ocupanții scaunelor – frumoase, comode, elegante, bineînțeles –, să fie nevoiți să scrie alte cuvinte, combinații dure, fortărețe de cuvinte, încercând să demonstreze că celelalte sunt mincinoase, insinuante, răutăcioase, chiar periculoase!
Înghițitorii profesioniști de cuvinte, oameni importanți, nu prea au timp și nici stomac să înghită fiecare cuvânt care a vorbit aiurea și deleagă pe alții, oameni despre care se spune că știu puterea cuvintelor, să le prindă, să le lustruiască, să le pună în contexte favorabile ca nu cumva cuvintele din legi (niște „ființe” imposibile, de altfel!) să dea verdicte după capul lor legic. O fi bine legic? Ei, și ce dacă? Bine sau rău, inventăm alte cuvinte să le descumpănim pe celelalte, să dăm timp de gândire, să căutăm la mama și tata dicționar, dacă e vreun copil nou adus de prin cine știe ce colț al lumii și adoptat fără prea multă osteneală. Că a ajuns și adopția asta, în rândul cuvintelor, se înțelege!, ceva de groază. Nici nu deschizi bine gura și hop!, apare un cuvânt nou (vine și el unde i se permite!) cu valoare occidentală, de obicei, și stă cu nasul pe sus, trimițând neaoșele la colțul cu vechituri. Ei, dar ce fac celelalte cuvinte? Dau buzna la televizor și se terfelesc de nici cuvintele legi nu mai pot descâlci la timp urzeala celorlalte. Uneori se mai și păruiesc, iar nenorocirea e că toate știu să scuipe, periculos că e sezonul gripelor, guturaielor, chiar și a unor covizi, mititei desigur, și, uite așa, unele intră în carantină forțată (aici e mâna cuvintelor legi, se înțelege!). Dar nu stau prea mult pentru că oamenii care culeg cuvintele altora au inventat băile parfumate pentru vorbe. Asta e treaba lor, să le spele până le albesc, până dispare gripa, guturaiul sau chiar plăpândul Covid (adică ce a mai rămas din uraganul Covid). Apoi culegătorii-spălători de cuvinte aduc dovada clară că incriminatele sunt curate, inocente și cinstite. Și uite așa se scrie istoria cuvintelor, uite așa devine modă înghițirea sau spălarea lor până le tremură cămașa de frică sau de bucurie tuturor, dar pe rând. C-așa e moda!
„Leviathan”, Anul VII, Nr. 1 (22), ianuarie–martie 2024, p. 80
Revista trimestrială „Leviathan”, click aici.
Portalul Editurii Leviathan, click aici.
Cărți ale Editurii Leviathan și revista „Leviathan” (ultimele exemplare) la Librăria „Mihai Eminescu” din București, click aici.
