”«Admirabila tăcere» și Rugul Aprins” de Florentina Loredana Dalian

711
florentina loredana dalian admirabila tacere rugul aprins alexandru mironescu

O carte-document apărută în 2014 la Editura Eikon, în colecția ”Arhiva Rugului Aprins”, ediție îngrijită și prefață de Marius Vasileanu: Alexandru Mironescu, ”Admirabila tăcere” – Jurnal (2 iulie 1967–29 septembrie 1968).

ganduri dulci amarui florentina dalian rubrica leviathan.roUn jurnal care merită citit, în care apar nume mari ale elitei culturale românești (în principal, membri ai ”Rugului Aprins”, dar nu numai: Sandu Tudor sau Pr. Daniil, Pr. Dumitru Stăniloaie, Pr. Benedict Ghiuș, Pr. Arsenie Papacioc, Vasile Voiculescu, Tudor Arghezi ș.a) sub condeiul unei personalități emblematice ale mișcării ”Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim.

Am dorit să citesc acest document nu doar pentru că sunt interesată de fenomenul ”Rugul Aprins”, ci și pentru că jurnalul se referă la un interval de timp în care mi-am făcut apariția în lume. Am vrut să văd cum arăta lumea (văzută prin ochii marelui trăitor ortodox, om de știință, chimist, doctor în fizică, filosof, scriitor, dar înainte de toate mărturisitor al lui Hristos) în momentul în care am dat nas în nas cu ea. Am vrut și-am avut. Cine mai vrea, să facă la fel.

Citesc la pagina 363/17.08.1968: ”Țară cu mormintele pângărite și unde totul parcă e sortit să devină… tot o apă și-un pământ. Va fi oare cândva altfel? Eu mi-am pierdut nădejdea, dar trebuie să apară o generație care să creadă efectiv în valorile spiritului.” Eh! Generația tocmai apăruse, dar ce s-a ales? Generația pionierilor, îndoctrinaților, aplaudacilor, uteciștilor, aseceriștilor, generația cozilor la hârtie igienică și lapte, generația cu cheia de gât… unde ar fi încăput valorile spiritului între toate acestea? Și totuși, și totuși, dacă eu, azi, citesc despre ”Rugul Aprins”… poate speranța lui Al. Mironescu n-a fost în zadar. Poate. E interesant cum fiecare așteaptă de la generațiile care vin.

Pe câteva pagini, relatează vizita în România a generalului Charles de Gaulle, în luna mai 1968. Mama îmi povestise că generalul a vizitat și Maternitatea Polizu în care noi încă ne aflam, din motive medicale. Așa că am dat onorul generalului francez, tot ce-i posibil să mă fi emoționat și pe mine, dar costumaș n-am primit. Charles de Gaulle a oferit costumașe copiilor născuți în ziua aceea. Iar eu – conform spuselor mamei – eram deja ”bătrână”.

”Găsesc că meritul principal al acestor pagini este acela de a ne confirma că a trăi și a gândi creștinește într-un mediu ostil a fost totuși posibil datorită dârzeniei unor oameni de caracter integru cărora rugăciunea le-a fost armă și totodată scut. Înainte de detenție, în închisoare și apoi. Din acest punct de vedere, «cazul Alexandru Mironescu» mi se pare exemplar și de reținut. Cred că, printre mireni, nimeni n-a putut ilustra mai bine, la epoca respectivă, în ce constă o «atitudine» creștină autentică.” (Alexandru Paleologu în dialog cu Marius Vasileanu, la sfârșitul volumului, pag. 400).

”Oameni de caracter integru”… tot mai puțini, tot mai greu de găsit. Mi-e dor de o lume populată numai cu astfel de oameni!

Slobozia, 3 august 2015

Vezi arhiva rubricii Gânduri dulci-amărui de Florentina Loredana Dalian

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.