N-am mai prădat de mult un pom fructifer. Acum, fructele cresc pe tarabe, în mega-magazine, pardon! mall-uri. Eu, în mall, mă simt ca un copil lăsat în gară. În schimb astăzi, în timp ce rupeam câteva dude coapte dintr-un pom al nimănui, de pe aleea care duce de la stadion la mănăstire, m-am simţit precum copilul înainte de vacanţa mare. Nimic nu-mi aduce mai bine în simţuri copilăria decât mirosul crinilor şi gustul agudelor coapte. Pe acestea două le asociez cu perioada dinaintea vacanţei mari, poate cea mai frumoasă perioadă a copilăriei. Dudul e pomul care mi-a adus mereu vacanţa mare. Pe vremea când vacanţa mare era chiar mare. Pentru asta, l-am iertat pentru alte neajunsuri pe care mi le-a pricinuit de-a lungul şcolii generale, când trebuia să adun frunze pentru nehaliţii viermi de mătase pe care-i creşteam în şcoală. Uitasem de muşeţel! Şi el avea iz de vacanţă, chiar dacă mă cam chinuia norma pe care o aveam de făcut la cules.
Aşa că azi, cinci minute, am aşteptat să vină vacanţa. Gustul agudei albe strivite de cerul gurii m-a încredinţat că ea chiar va veni. Chiar dacă nu… pentru mine. Am crescut atât de mult… încât mă uitam cu jind la dudele coapte căzute jos (întotdeauna, în pom rămân cele verzi). Altădată, le-aş fi adunat fără să-mi pese. Acum, deh! Gesturi mărunte pe care altădată le făceam firesc, iar acum refuzăm, din varii motive, să le facem, dau măsura gradului în care a plecat din noi copilăria. Nu mai mănânc fructele nespălate de pe jos, nu mai pup câinii pe botic, nu-mi mai julesc genunchii… Sunt mai sănătoasă, mai fericită? Aiurea! Sunt doar mai bătrână cu nişte anotimpuri. Şi totuşi astăzi, pentru câteva clipe, dudele copilăriei mele, ca o poţiune fermecată, m-au transformat din nou în copil. În copilul aşteptând vacanţa mare, de care uneori mi se face dor.
Slobozia, 8 iunie 2015
Vezi arhiva rubricii Gânduri dulci-amărui de Florentina Loredana Dalian
