„Alocațiile copiilor vor fi majorate în 2022”, articol de Iulia Zorzoliu

113
Nicolae Grigorescu,„Copii pe câmp”, 1870
Nicolae Grigorescu,„Copii pe câmp”, 1870

logo rubrica juridiceGuvernul României a emis Ordonanța de urgență nr. 126 în data de 15.12.2021 pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, dar și pentru acordarea unei indemnizații compensatorii pentru persoanele cu handicap.

Prin această Ordonanță, legiuitorul modifică art. 3 din Legea nr. 61/1992 și prevede că alocația de stat pentru copii din această lună, ianuarie 2022 va fi în cuantum de:

  • 600 lei pentru copiii cu vârstă de până la 2 ani sau cu vârstă de până la 3 ani în cazul copiilor cu handicap
  • 243 lei pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 2 și 18 ani, precum și pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora
  • 600 lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, în cazul copiilor cu handicap.

Modificările se vor aplica începând din luna aceasta, iar drepturile bănești din ianuarie vor fi primite de către beneficiari în luna februarie 2022.

Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.comleviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.compusa.roth@yahoo.com

Arhiva rubricii Juridice

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.