Liniștea, zicea un personaj celebru, este omul însuși. Cineva credea că un autoportret este o natură moartă. E o singurătate de neclintit, e profilul unui chip anonim. Sunt liniile triste, care înconjoară ochii mari, ai bătrânilor rătăciți printre tarabele unei piețe de lux, cu prețuri exotice. 40 de lei kilogramul de roșii românești, o nimica toată, crede bătrânul meu pensionar, care tocmai a înghesuit în portofelul jerpelit banii pe luna „în curs”.
Iar eu, deja fostul dascălul plin de speranțe și entuziasme tinerești, mă bucur mai departe de apropierea prietenilor mei și a foștilor mei elevi, care, iată, mă citesc în fiecare săptămână. I-am ajutat, așa cum m-am priceput, de-a lungul multor ani de meserie, iar inteligența lor de intelectuali autentici se întoarce către speranțele mele dintotdeauna.
Pentru ei, azi, o scurtă poveste, ca un argument de primăvară… Pe o insulă pustie ajung doi oameni și hotărăsc să împartă teritoriul în două și să se roage la Dumnezeu. Primul zice „Doamne, mi-e foame” și apare un pom cu roade multe. A doua zi îi cere lui Dumnezeu unelte, ca să construiască un adăpost și le primește în partea lui de insulă. Încurajat, cere un vapor ca să-l salveze de pe insulă. În dimineața următoare, vine și vaporul, o barcă se apropie de mal și omul nostru se grăbește să-și strângă lucrurile și să plece. „Bine, zice cineva din barcă, dar pe tovarășul tău îl lași aici?” „Dar el nu s-a rugat la Dumnezeu”, îi răspunde… „Greșești, el s-a rugat să ți se îndeplinească ție dorințele…”
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
