„Amenzi și suspendarea permisului pentru șoferii agresivi în trafic” de Iulia Zorzoliu

150
amenzi trafic juridice

logo rubrica juridiceOrdonanța Guvernului nr. 1/2022 a adus noi modificări în Codul rutier. Autoritățile au introdus o interdicție nouă pentru șoferi și anume aceea privind comportamentul agresiv pe drumurile publice. Aceasta reglementează mai multe situații. În cazul în care șoferii vor încălca interdicția fără să existe consecințe, vor risca atât o amendă (patru sau cinci puncte-amendă), cât și suspendarea permisului timp de 30 de zile. În situația în care din cauza comportamentului agresiv se produce un accident de circulație cu pagube materiale sancțiunile vor fi amenda (între șase și opt puncte-amendă) sau suspendarea permisului auto pentru 60 de zie.

Faptele pe care polițiștii rutieri le pot sancționa pentru că sunt considerate agresive sunt: folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase pentru a obliga nejustificat șoferul din față să elibereze banda de circulație, deplasarea succesivă de pe o bandă pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, pentru depășirea unui șir de mașini care circulă în același sens, circulația la o distanță foarte mică față de alt vehicul, conducerea intenționată a mașinii prin accelerarea repetată a motorului, pentru a stânjeni persoanele din preajma drumului public, conducerea motocicletei (sau a mopedului) ridicată pe o singură roată ș.a.

Atât comportamentul agresiv în trafic, cât și conducerea autovehiculului nerespectând obligația de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale vor putea fi sancționate din 27 februarie 2022.

Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.com, leviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.com, pusa.roth@yahoo.com

Arhiva rubricii Juridice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.