Motto: ”Vremea trece, vremea vine,/Toate-s vechi şi nouă toate;/Ce e rău şi ce e bine/ Tu te-ntreabă şi socoate”. – Mihai Eminescu, ”Glossă”
De multe ori, analizele şi articolele din presa de război au anticipat reformele care urmau să vină după reîntregirea ţării. De fapt, nimeni nu spera la atât de mult: la redobândirea graniţelor în care a existat Dacia lui Burebista.
Cum vă scriam într-un episod anterior, Primul Război Mondial făcuse victime pe front dar şi victime civile: şcolile şi universităţile au fost întrerupte, ceea ce a făcut ca mulţi absolvenţi să-şi susţină examenele de absolvire abia în anii 1919–1921. Din cauza războiului, înşişi învăţătorii din promoţiile 1910–1916 şi-au dat examenele de definitivat abia în primăvara lui 1919. Tot la final de război, în februarie 1919, au fost judecaţi de către Consiliul Universitar, în regim de urgenţă, mai mulţi profesori care-au colaborat cu ocupantul german. Din comisia de disciplină au făcut parte: părintele econom Nazarie şi profesorii Ion Nanu-Muscel (medic), Constantin C. Stoicescu (drept), P.P. Negulescu (filosof) şi Octavian Țiţeica (matematician).
La începutul lunii octombrie 1919, multe din şcolile ţării erau închise, iar la sfârşitul aceleiaşi luni, lacătul a fost pus şi pe uşile celorlalte din cauza lipsei de combustibil.
Pe parcursul celor doi ani tumultuoşi, Capitala, dar şi alte oraşe s-au confruntat mai multe luni cu criza lemnelor, a pâinii (greva brutarilor), lipsa personalului calificat, epidemiile, jafurile, inflaţia.
În contextul pe care vi l-am expus trebuie citite şi analizele educaţionale scrise de jurnaliştii de profesie sau de ocazie, toţi intelectuali de marcă, patrioţi declaraţi.
În ziarul ”Lumina”, Ștefan Meitani, ziarist şi pedagog, descendent al bogatului baron de secol XIX, scrie în 31 august 1918 despre educaţia naţională:
”Avem năravul de a crede că toate se îndreptează prin legi. Adevărul e că acestea nu îndreptează nimic, căci înrîurirea legii este legată de oamenii care o aplică şi de modul cum este aplicată: şi toată lumea ştie cum se aplică legile noi. NU de atâtea legi avem nevoie, ci de OAMENI. Cine vrea să priceapă acest lucru în jocul nebunesc în care sîntem prinşi, când vîntul anarhiei suflă puternic pe biata această ţară de atâţia şi atâţia ani? […]. Oricare-ar fi rezultatul războiului dacă vom şti să lucrăm cu bărbăţie cetăţenească, să înţelegem rostul vremurilor şi să ne ridicăm la înălţimea lor, viitorul nostru va fi strălucit. Dacă dimpotrivă, lucrăm într-alt fel, oricare-ar fi rezultatul războiului, viitorul e plin de primejdii. Lipsa echilibrului necesar în repartiţia averilor, pofta neastâmpărată de desfătări, de lux şi de risipă, care se întinde din ce în ce, de sus şi până jos, cercul mult prea restrîns al acelora care hotărăsc asupra afacerilor statului, au produs în ţara aceasta o stare de nesiguranţă şi de tulburare generală, o stare de mare decădere morală, care a mers crescînd din ce în ce şi a atins cea mai mare dezvoltare ce se poate închipui pe timpul neutralităţii şi războiului.”
Premonitorii gânduri şi constatări, deşi România începutului de secol XXI n-a traversat (din fericire) un alt război.
În aceeaşi publicaţie, pe 6 octombrie 1918, scriitorul Gala Galaction face o amplă radiografie a şcolii. Intitulat ”Școala noastră”, articolul descrie locurile insuficiente din şcolile Bucureştiului pentru care părinţii cheltuie bani şi fac anticameră la minister, condamnă birocraţia şcolară. El aminteşte multitudinea legilor şi reglementărilor adoptate din 1898 până la momentul dat:
”Iată pe miniştri, începând cu energii noi şi îndîrjiţi – legile, regulamentele, circularele şi măsurile cele mai bune din lume. Dar şcoala tot nu merge! […]. Problema şcolară în ţara noastră era vechea problemă de temelie a nedreptei împărţiri a bunurilor şi a puterilor de la noi. Totul în mâna câtorva mii de inşi, nimic în puterea celor 6-7 milioane care mai rămân […].”
La 21 octombrie 1918, criticul literar şi jurnalistul Henric Sanielevici scrie editorialul ”Școala noastră”, unul de analiză asupra slabei pregătiri a elevilor din clasa a opta de liceu (viitorii bacalaureaţi). El identifică patru mari cauze şi soluţii. Cauzele fac referire la:
- Elevii nu au chef să înveţe pentru că ”au văzut în societate că oamenii se înalţă prin alte însuşiri decât prin muncă şi ştiinţă”.
- Programul lor e prea încărcat: ”ar trebui scoase unele lucruri inutile şi indigeste şi înlocuite cu altele mai folositoare şi mai interesante”.
- Numărul mare de elevi dintr-o clasă: ”În locul numărului de douăzeci şi cinci pe care-l recomandă pedagogia ca fiind cel potrivit avem şaizeci”. De altfel, el aminteşte că a predat limba franceză la un pension, la clasa întâi de liceu şi a avut 65 de elevi într-o clasă.
- La sfârşitul anului, profesorii îi promovează pe mai toţi elevii.
Soluţiile pe care le propune H. Sanielevici sunt simple şi ele se referă la încurajarea învăţământului particular, acordarea unei mai mari atenţii învăţământului de la sate, dezvoltarea instituţiei repetenţiei, întârirea disciplinei.
Un an mai târziu, de aceeaşi părere este şi profesorul Constantin Gerotă. Pe 31 martie 1919, în ziarul ”Universul”, acesta scrie despre problema şcolară în care pune accent pe unitate, pe rolul profesorilor în construirea viitoarei societăţi:
“Profesoratul nu va mai fi o insignifiantă carieră, ci un veridic apostolat, cea mai de elită funcţiune, iar ministerul de culte, nu a cincea roată la car aşa cum s-a considerat până acum câteva decenii, ci organul superior al harnicilor plămăditori de suflete […] …avem nevoie de cultură unitară naţională care să se reverse ca ploaia de vară asupra cîmpului uscat din care vor ieşi lanurile verzi, bogăţia pământului”.
Oamenii care-au descifrat acum 100 de ani sensurile şi înţelesurile educaţiei naţionale au plecat într-o lume mai bună. Ne-au rămas gândurile lor scrise pe hârtie dar şi realizările. Am amintit câteva (puţine) în episodul de azi. Mi-ar plăcea să vă inspire în ceea ce faceţi sau vă propuneţi să construiţi. O şcoală modernă şi performantă se ridică şi cercetând opiniile înaintaşilor, multe rămase actuale, chiar dacă vremea şi vremurile s-au schimbat.
Vezi: Arhiva rubricii 100 de ani de școală națională de Mirela Nicolae
