”De-a Mara şi Bunicul” de Lică Barbu

879
Nicolae Grigorescu, ”fetița în roșu”
Nicolae Grigorescu, ”Fetița în roșu”

proza-scurta-leviathan.ro-logo– Ce este un vis, bunicule?

Visul este un nouraş care pluteşte peste câmpuri stelare, Mara. Adunǎ muguri de dor şi le presarǎ în gândurile noastre. Atunci se naşte clipa… Tu ştii unde se duc clipele, Mara?

Clipele nu se duc, bunicule. Rămân în veşnicia copilăriei mele în mii de păpădii cu umbreluţele lor de nea. Acolo zâmbeşte un sărut de copil. Bunicule! Îmi spui şi mie o poveste? Vreau să mi-o spui în camera mea!

Oau! Camera ta! Camera ta este un Castel Fermecat în care intri încet-încet… pâş-pâş, în Lumea Poveştilor… ssst!… Să nu rupem vraja! Să nu-i deranjăm pe Tom Degeţel, pe Harap-Alb, pe Cenuşăreasa…

– Daaaaa!… ssst!… dar mai ales, pe Darth Vader, Freddy Kruger şi Chuky. Eu zic să închidem telefonul. Dacă sună cineva? Îi trezeşte pe Datdracului şi pe Vaidenoi şi o să fie vai de noi!

Lică Barbu
Lică Barbu

Închide telefonul! El nu este fermecat.

– Cum adică nu e fermecat? Este full option, 3G, blitz, videocameră, cablu de date, GPS, wifii, radio, mp3, jocuri, oho!… câte şi mai câte…

Bine că le ştii tu pe toate! Hai, la poveşti! Ne vom imagina o poveste făcută acum, pe loc.

– Poveste-poveste?

Poveste-poveste. Am promis că o voi posta pe net.

– Pe Facebook?… Yesss!.. Să o postezi! Îţi dau like. Cui o trimiţi?

La prieteni… Dar, ce? Tu ai cont?

– Da!… şi am peste 3000 de prieteni, dar şi prietene.

Hm! M-ai întrecut. Eu am mai mult prietene. Bineee! Să ne imaginăm o poveste.  O poveste fantastică.

Adicǎ, e mare?

Nu neapǎrat. Fantastic este ceea ce visǎm altfel decât ştim din tot ce ştim, iar gândul ne dǎ ajutor.

– N-am înţeles, dar ai dreptate. Eşti fantastic, bunicule! Dar şi eu! Nu-i aşa?

Mai ales tu!… Era odată demult, tare demult… Aşa de demult, încât Mara a uitat să bea lăpticul în seara asta.

– Ba, l-am băut! Mi-a spus mami că-mi cresc mustăţi ca ale lui tataia Lică dacă nu-l beau. L-am băut şi tot mi-au apărut mustăţi. Ce fenomen ciudat!

Undeva în Univers, dincolo de Calea Lactee, colţ cu Andromeda, la zece ani luminǎ de mers pe sus, se aflǎ un ţinut ca-n basme, plin de stele. Lumina lor puternicǎ nu te orbeşte, te atrage. Eşti magnetizat de atâta frumuseţe. Vibraţiile cosmice te ţin pe loc chiar prin voinţa ta, n-ai mai pleca în veci. Se numeşte Ţara Stelelor Cudor. Peste acest ţinut feeric domnea de milioane de ani luminǎ, un împǎrat mare şi puternic, Împǎratul Meteor. Se spune cǎ cine poposea la curtea lui, oricine, şi bun, şi rǎu, primea în dar o stea cu numele celui care o primea, iar cǎlǎtorul prin spaţiu uita sǎ mai plece. Rǎmânea în veci cu steaua lui.

– Dacǎ mǎ duc îmi dǎ şi mie o steluţǎ?… Micǎ-micǎ, mǎcar…

Desigur! Tu vei primi douǎ steluţe albastre, asemenea ochilor tǎi şi vor fi pe cer patru steluţe.

– Ei, na!… Asta-i de la tine, bunicule. Nu-i din poveste.

În poveşti e posibil orice, Mara… De ce, nu?

Bunicule! Ce înseamnǎ ani-luminǎ? E de la tanti Any cu lumina?

Grea întrebare! Pentru tanty Any e şi mai greu sǎ înţeleagǎ ce este cu aceşti ani-luminǎ. Îmi trebuie ani-luminǎ sǎ o fac sǎ înţeleagǎ. Cu tine e mai simplu. Câţi ani ai tu?

– Şase ani.

Ei, şi un an-luminǎ are miliarde cu Mara de şase ani la un loc… aşa-i de mare!

– Adicǎ multe Mare din luminǎ, nu?

Cam aşa!… Cǎ-i aşa, cǎ nu-i aşa, dacǎ tot mǎ întrebi, uit povestea.

– Cum să uiţi ce nu ai gândit? E un pandafox cu paradox.

Exact!  De trimis într-un inbox… Şi spunea împăratul Meteox… ăsta, Meteor, aşa: ”Gândurile au luat-o razna în Univers. Nimeni nu mai gândeşte. Nu putem continua Marea Mişcare”.

– Adicǎ, sǎ facǎ gimnasticǎ?

Ei, na!… Suntem în spaţiu, Mara, ce naiba? Unde-ai vǎzut tu stea sau planetǎ sǎ facǎ gimnasticǎ?

– Chiar aşa!… pǎi, tu nu eşti planetǎ şi tot nu faci gimnasticǎ. Şi ce spunea împǎratul Meteor?

Păi, na!… ca împăraţii. Şi-a adunat toţi dregătorii şi supuşii săi: Boier Galaxie, Vornicul Asteroid, Visternicul Soare. Până şi Colţ de Stea, bufonul împăratului a venit.

Şi le-a poruncit aşa:

Bunicule!… Vreau la baie!

Acuuum!… Trebuie să auzim porunca!

Biiineee! Poruncesc: Vreau la baie!

Porunca-i poruncă! Hai la baie!

……………………………………………………………………………………………………………..

Mara!… Nu vrei să dormi?

Nuuuu! Cum o să adorm fără gânduri şi vise? Zi şi tu!

Aşa este!… Unde am rămas?

La paradox de trimis într-un inbox.

…cu pandafox, nu uita!.. dar iată PORUNCA: Adunaţi-vă gândurile şi căutaţi în toate colţurile Universului, Gândul Fermecat. Cine îl găseşte să-l trimită imediat lui Mara prin vibraţii unica-doica-troica, să te pupe mătălica. Găsitorul va primi ca recompensă să se joace cu Mara un milion de ani-lumină. Am stram gram, piche-piche monogram. Am zis!

De ce e fermecat, bunicule? Pot să zbor cu el? Pot să trec prin zid ferecat? Pot să fac minuni? Pot să rămân mereu un copil?

Cine are Gândul Fermecat, are ochi frumoşi care poate privi cu ei în zborul păsărilor, în toată Lumea. Poate vorbi cu pietrele, cu toate fiinţele de pe Pământ, poate inventa lucruri fermecate, poate face visuri din orice, cu el nu există timp, dar mai ales, poate iubi ca-n poveşti. Magia de acolo vine, din Gândul Fermecat. Poţi să fii Tu!

Vreau şi eu să am Gândul Fermecat!

Tu ai Gândul Fermecat, Mara. Se vede în ochii tăi. Ai o luminiţă pe care ţi-a trimis-o fiul viesternicului  Soare, Luceafărul. El a găsit Gândul Fermecat şi se joacă cu tine de un milion de ani-lumină. E recompensa lui şi darul tău. Zâmbeşte! Stelele sunt în tine. De ce râzi, Mara?

Nu ştiu, am o bucurie… Stai! Ştiu de ce. Pentru că te iubesc şi ai să-mi spui mereu, tot timpul, un milion de ani-lumină şi mai departe, până sus la stele, poveşti frumoase, poveşti cu vise şi gânduri. Mulţumesc, bunicule! Gândul fermecat e cu mine, e în mine.

E aşa de magic!… Noapte bună, tataia Lică!

Noapte bună, Colţ de Stea!

Arhiva rubricii Proză scurtă

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.