Aniversare Eugen Simion

51
Eugen Simion. Credit foto: Dan Vatamaniuc (arhiva MNLR)
Eugen Simion. Credit foto: Dan Vatamaniuc (arhiva MNLR)

Acad. Eugen Simion împlinește astăzi vârsta de 87 de ani. În calitatea sa de președinte al Academiei Române, director al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” și președinte al Fundației Naționale pentru Știință și Artă, acad. Eugen Simion a inițiat ample proiecte literare și culturale, precum Opere fundamentale, cu peste 200 de volume, Dicționarul-tezaur al limbii române, Manuscrisele eminesciene, Dicționarul scriitorilor români, Enciclopedia literaturii române vechi, Dicționarul general al literaturii române.

Vă invităm să citiți mesajul transmis cu această ocazie de directorul general al MNLR, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, precum și câteva fragmente din volumul Eugen Simion. La ceasul împlinirilor supreme (Editura Tracus Arte, 2018), scrise de acad. Ioan-Aurel Pop, acad. Dan Berindei, acad. Michael Metzeltin, acad. Viorel Barbu, acad. Mircia Dumitrescu, prof. Gisèle Vanhese.

„Lovinescu ar fi citit cu pasiune Scriitori români de azi și ar fi văzut în Eugen Simion un al doilea urmaș al său, numai cronologic vorbind după Pompiliu Constantinescu.”Șerban Cioculescu.

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu: „Eugen Simion reprezintă unul dintre puținele repere și modele culturale pe care societatea românească le mai are. În sens uman, i-am admirat întotdeauna verticalitatea pozițiilor și argumentația imbatabilă. Este un constructor, dar mai ales un luptător.

Cărțile sale, multe la număr, nu vor putea fi ocolite de niciun cercetător al culturii române, fie că vorbim despre ciclul Scriitori români de azi, Dimineața poeților, Ficțiunea jurnalului intim etc., fie că vorbim despre consistentele și de netrecut Genurile biograficului, Mircea Eliade. Nodurile și semnele prozei, Tânărul Eugen Ionescu, Ion Creangă. Cruzimile unui moralist jovial, Cioran – o mitologie a nedesăvârșirilor etc.

Recitirea literaturii române vechi și moderne în narațiuni critice cu un stil inconfundabil pe care ne-a oferit-o în decursul anilor se înscrie, fără îndoială, între constantele culturii române.

Cele peste 200 de volume de ediții științifice apărute din 2000 încoace reprezintă o dovadă obiectivă a reușitei. Dicționarul General al Literaturii Române, Enciclopedia literaturii române vechi, Cronologia vieții literare și să nu uităm impresionanta ediție a manuscriselor eminesciene, împlinind astfel visul lui Constantin Noica, sunt, de asemenea, întreprinderi a căror importanță în cultura română este nu doar vitală, cât esențială, dovedind prin aceasta un spirit de întemeietor. Muzeul Național al Literaturii Române îi este recunoscător pentru faptul că în ultimii ani instituția muzeală a fost «complice» la editarea lor. La mulți ani, domnule Profesor!”

Academicianul Eugen Simion, la ceasul împlinirilor supreme

Acad. Ioan-Aurel Pop: „Rostirea numelui lui Eugen Simion ne face imediat să ne gândim nu numai la o personalitate culturală de prim rang, ci la o adevărată instituție. De fapt, Eugen Simon reunește în sine mai multe instituții. Mai întâi este vorba despre cercetătorul asiduu care, de decenii, s-a aplecat asupra zestrei noastre literare, arătând țării și lumii valoarea creației românești, reliefând pentru publicul instruit fațete necunoscute ale romanului, nuvelei, schiței, eseului literar, dramaturgiei, poeziei din spațiul nostru spiritual. A fost și este o muncă de erudit, menită să tălmăcească lumea ideală recreată de scriitori, o lume în care ne refugiem toți, de care avem atâta nevoie și care ne poate face să privim viața cu încredere. Este aproape imposibil să ni-i reprezentăm pe Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Eugen Lovinescu, Petru Dumitriu, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Lucian Blaga, Tudor Vianu, George Călinescu, Nichita Stănescu și pe atâția alții fără inspiratele referințe critice ale lui Eugen Simion.

În altă ipostază, cel evocat aici este și profesorul care a format generații întregi de alți profesori, de critici, istorici și teoreticieni literari, de scriitori, de iubitori ai textului literar și, implicit, de oameni de cultură. Profesorul este cel chemat să explice emulilor lumea în termeni clari, preciși, conciși și exacți, care să ajungă pe calea cea mai scurtă la receptori. Eugen Simion a făcut dăscălie din vocație, dar și din imensa acumulare de cunoștințe realizată de tânăr, din calitatea de polihistor al secolului al XX-lea, din stăruința și străduința prin care a interpretat lumea recreată de scriitori. Cercetătorul, criticul și dascălul Eugen Simion este și creator și animator de reviste literare, de asociații și fundații, organizator de congrese, colocvii și conferințe care au în prim-plan literatura, arta și cultura în general.

Ca editor și restituitor al valorilor beletristice clasice, Eugen Simion ne-a întors spre origini, spre modele, spre coloana vertebrală a literaturii române și spre filoanele sale europene și universale. Devreme sau târziu, dar întotdeauna temeinic, au venit și recunoașterile, consacrările, onorurile meritate, răsplățile spirituale pentru acribia demonstrată, pentru ascuțimea observațiilor interpretative, pentru restituiri, pentru învățătura și educația date altora. Cea mai înaltă recunoaștere a fost, fără îndoială, alegerea sa în Academia Română, cel mai înalt for de consacrare intelectuală din România, adică în acea instanță a elitelor, aflată de peste un secol și jumătate în serviciul națiunii noastre. Prezența sa în Academie s-a făcut remarcată în asemenea măsură, încât confrații Domniei Sale l-au ales, pentru două mandate consecutive, președinte al instituției. A îndeplinit înalta funcție din 1998 până în 2006. Din 2006 este și director general al Institutului de Istorie și Teorie Literară «G. Călinescu» al Academiei Române. Ca președinte al Fundației Naționale pentru Știință și Artă (FNSA), creată în ianuarie 1998, Domnia Sa a inițiat cea mai amplă serie de editare a clasicilor literaturii române, anume colecția «Opere fundamentale» – un fel de Pléiade românească – ajungând să numere astăzi mai mult de 200 de volume.

Ca președinte al Academiei, al Secției de Filologie și Literatură a Academiei, al menționatului Institut «G. Călinescu», Eugen Simion a inițiat, coordonat și elaborat […] «Dicționarul-tezaur al limbii române», început de mai bine de un secol, finalizat inițial într-o ediție cu 37 de volume, urmată de o alta în 19 volume, cuprinde aproape 200.000 de cuvinte, fiind demn să fie pus alături de cele mai importante opere similare ale celor mai răspândite limbi din lume. Tot ca președinte al Academiei, Eugen Simion a stimulat secțiile noastre să elaboreze opere fundamentale ale domeniilor respective, precum tratatul de istoria românilor, din cele mai vechi timpuri până azi, ajuns la al zecelea volum (cuprinzând trecutul nostru de după al Doilea Război Mondial până la 1989).

Evocarea și invocarea numelui lui Eugen Simion conțin în sine ideea de perenitate, de statornicie și chiar de nesfârșit. Dacă viața pământească trece repede («vita brevis»), opera unora dintre oameni rămâne («ars longa») și, astfel, în ciuda timpului care curge necruțător («Fugit irreparabile tempus»), acei fericiți pot pretinde că au fost atinși de harul zeilor («Et in Arcadia ego!»). Eugen Simion este o astfel de personalitate fastă, născută sub o zodie generoasă și cu auguri favorabili, o personalitate care a găsit proporția fericită între muncă și talent și care și-a revărsat mereu preaplinul creației sale spre oameni. Eugen Simion este, prin educația dobândită, produsul unor instituții și, prin activitatea sa de decenii, creatorul unor instituții. Dar chiar fațetele personalității sale întruchipează instituții, adică piloni ai națiunii și își înscriu, încă din viață, prin creația sa, în colecția pe care a inițiat-o, aceea de opere literare fundamentale ale națiunii române.”

Eugen Simion a fost timp de două mandate preşedinte constructor al Academiei

Acad. Dan Berindei: „Academicianul Eugen Simion a ajuns la o vârstă memorabilă după o viaţă pe deplin împlinită. Creaţia şi opera sa se află într-un proces necontenit de împlinire. Nu trece o zi fără ca o contribuţie a sa să nu se adauge, demonstrând o creativitate necontenită şi cu rod bogat. Este un model pentru cei din generaţiile tinere şi locul său în istoria venerabilei noastre Academii este pentru vecie asigurat. Dintr-o întâmplare a sorţii, de aproape 30 de ani, de la 9 martie 1991, am fost primiţi în Academia Română în aceeaşi şedinţă. De atunci şi până astăzi, am petrecut mulţi ani împreună şi ne-am găsit pe poziţii similare, am colaborat, ne-am îngrijorat, dar ne-am şi bucurat de succese. Eugen Simion a fost unul dintre cei mai vrednici preşedinţi ai înaltei noastre societăţi, dar el are şi meritul, astăzi la fel ca şi ieri, al unei prezenţe neîncetate, într-o formă sau alta, la evoluţia destinelor ei. Eugen Simion a fost timp de două mandate preşedinte constructor al Academiei. A avut dăruirea şi tăria de a se consacra instituţiei noastre, luptând pentru ea literalmente în toate privinţele. A avut în vedere, în primul rând, locul ei în devenirea naţiunii şi prestigiul ei. Poziţia sa fermă a contribuit în bună măsură la dobândirea sau, mai bine zis, la respectarea locului Academiei noastre în ierarhia naţională. Se cuvine ca nicicând acest loc să nu fie pierdut şi nici lezat.”

Acad. Răzvan Theodorescu: „Despre colegul Eugen Simion, de două ori preşedinte al Academiei Române – un preşedinte de succes trebuie să adaug – se vor spune în aceste zile aniversare multe lucruri bune şi foarte bune. Se va vorbi despre profesorul câtorva generaţii de critici şi istorici literari, despre directorul reformator al Institutului «G. Călinescu», despre acţiunea sa recuperatoare în domeniul istoriei culturii – mă gândesc la Maiorescu şi Lovinescu –, dar şi despre acţiunea sa civică din ultimele trei decenii. În ceea ce mă priveşte, aş dori să evoc o singură faţetă a personalităţii sărbătoritului: aceea de ctitor. Vocaţia sa întemeietoare este până la urmă impresionantă. Într-o cultură unde adamismul este la ordinea zilei, academicianul Eugen Simion a patronat, energic şi clarvăzător, lucrări de mare anvergură: Dicţionarul scriitorilor români», «Enciclopedia literaturii române vechi şi impresionanta Pléiade Românească cu peste 200 de volume care, ca o colecţie de sine stătătoare, ar putea încununa ea singură o viaţă de cărturar.

Fundaţia Națională pentru Ştiinţă şi Artă este o altă ctitorie a lui Eugen Simion – alături de o Doamnă a Academiei noastre, charismatica Maya Simionescu – o instituţie devenită de prim rang în România.

Colocviul Internaţional «Penser l’Europe», organizat anual de această fundaţie, este şi el o creaţie intelectuală a lui Eugen Simion – în parteneriat cu Thierry de Montbrial – după cum marca Simion o poartă iniţiativa salutară a facsimilării manuscriselor Eminescu, vechiul vis al lui Noica, realizat în cele din urmă.

S-a întâmplat ca jumătate din timpul acoperit de mandatele sărbătoritului nostru de astăzi să fie acoperit şi de mandatul meu ministerial la Cultură. Pot depune mărturie că în acest timp colaborarea Guvernului cu Academia Română a fost semnificativ ilustrată de iniţiativele acestui «ctitor cultural» care este Eugen Simion. Îi urez în această zi aniversară tot binele din lume, aşa cum îl merită.”

Michael Metzeltin: „Baza esențială pentru istoriografia literară o constituie critica literară, care în România pornește de la Titu Maiorescu. Unul dintre cei mai importanți critici actuali este Academicianul Eugen Simion, cu o carieră de peste 50 de ani, cu o activitate de cercetare și publicare neobosită, de la Proza lui Eminescu (1964) și Eugen Lovinescu, scepticul mântuit (1971) trecând prin volumele: Scriitori români de azi (1974–1989) și Fragmente critice (1997–2000) până la Posteritatea critică a lui E. Lovinescu.

Sunt mii de pagini în care Eugen Simion analizează și evaluează opere ai căror autori consideră că sunt literare, cerne grâul artistic din neghina neestetică, conștient fiind, ca om de știință, că se poate înșela. […] Istoricii pot supradimensiona sau demitiza marii autori ca repere ale unei culturi naționale, metodele lor pot suscita judecăți morale și politice, dar nu este meseria lor să nedreptățească valoarea estetică (ib., 292). De aceea, cu dreptate, Eugen Simion ne amintește ca «ideile, simpatiile, antipatiile politice să nu influențeze criteriul estetic în judecata de valoare» (ib., 293). Dante, Neruda, Eminescu sunt repere și naționale, și universale, independent de opinia istoricilor și politicienilor.”

Eugen Simion – un portret neconvenţional

Viorel Barbu: „Stilul său – fie că este vorba de studii critice, istorie şi teorie literară sau eseu – este unul măsurat, reţinut şi riguros, fără efuziuni lirice sau atitudini tranşante. Nu se hazardează în verdicte definitive, iar judecăţile de valoare sunt cumpănite şi riguros argumentate. Nu este un spirit sec, dar se entuziasmează greu şi evită superlativele. Crede în teoria mutaţiei valorilor estetice şi, din acest motiv, se fereşte de judecăţi critice absolute şi pronosticuri literare. Cred că scriitorii despre care a scris Eugen Simion au avut parte de judecăţi drepte şi corecte şi care au fost ulterior confirmate valoric. Nu ştim dacă domnia sa a descoperit sau lansat vreun mare scriitor, dar ceea ce a scris despre scriitorii români importanţi a întregit profilul şi orizontul hermeneutic al operei lor şi prin aceasta se înscrie în galeria marilor critici români.

Atitudinea sa faţă de politică […] este una pragmatică şi nu l-a interesat decât în măsura în care interfera cu proiectele sale academice. Neangajarea sa politică în anii nouăzeci a surprins mediul academic şi i-a fost aspru reproşată de către unii colegi de generaţie şi de o parte a «intelighenţiei» româneşti, dar angajamentele sale au mers în altă direcţie şi cred că nu a greşit. Desigur, participarea elitelor intelectuale la mişcarea politică post-decembristă rămâne un subiect controversat dar, retrospectiv privind, bilanţul pare a fi negativ deoarece, cu mici excepţii, construcţiile politice ale intelectualilor români au eşuat şi au avut ca efect colateral nedorit clivajul mediului cultural românesc. Totuşi, domnul Eugen Simion nu s-a limitat la contemplaţia pasivă a fenomenului social-politic românesc, ci s-a implicat şi a excelat în proiecte importante pentru cultura română. Înainte de 1989 a evitat compromisurile cu puterea totalitară, păstrându-şi nealterată demnitatea intelectuală, tot aşa cum, după Revoluţie, ignorând chemările sirenelor politice, a navigat pe o mare tulbure spre reperele viabile ale culturii române. Este, desigur, un european convins, dar şi unul anti-globalist, deoarece perspectiva pierderii identităţii culturale europene şi, în particular, a celei româneşti îl nelinişteşte. A fost şi a rămas însă o conştiinţă intelectuală şi naţională şi, totodată, un artizan al proiectelor împlinite. Coexistenţa acestor trăsături în aceeaşi structură de personalitate este o surpriză, dar îl întregeşte ca om.”

Mircia Dumitrescu: „În februarie, în data de 5, în anul 1974, Constantin Noica îi trimite lui Eugen Simion o epistolă în care cere alianță la chestiunea Eminescu […] mai mult, îi cere a-i lua locul: «Ce nu mai pot face eu și trebuie făcut poate face din plin cineva ca dumneavoastră. Mă gândesc că războiul de azi al culturii noastre s-ar putea să nu mai dureze mult și atunci cum vom sta în fața celor de mâine?» […]
Eugen Simion este o INSTITUȚIE, un învingător, care rupe superstiția că românii, mai ales valahii, nu sunt capabili să-și finalizeze proiectele grandioase. La mulți ani, domnule Profesor Eugen Simion și, așa cum am început, amintesc tot de Constantin Noica – și am să închei cu fraza Domniei sale: «vă exprim pe această cale prețuirea mea colegială și românească».

La mulți ani, domnule Profesor Eugen Simion! Și vă doresc aceeași putere de muncă pe care o admir și o invidiez.”

Pe drumul faimos al Zeiței Literatură. Eugen Simion și imaginația critică

Gisèle Vanhese: „Critic de anvergură europeană, Eugen Simion și-a dedicat viața literaturii și, în mod special, scriitorilor din România, o țară în care, pentru a-l parafraza pe Paul Celan, trăiesc «oameni și cărți». Misiune pe care a dezvoltat-o în numeroase scrieri, precum Scriitori români de azi, Fragmente critice, și în demersul enciclopedic Dicţionarul general al literaturii române la fel ca și în crearea admirabilei colecții Opere fundamentale, care este echivalentul românesc al Bibliothèque de la Pléiade, fără a uita publicarea integrală a tuturor manuscriselor Eminescu. Priceput la înțelegerea structurii profunde a evoluției literare, el reușește, de asemenea, să-și concentreze analiza asupra autorilor singulari care sunt, în același timp, aliați esențiali în căutarea sa critică, precum Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran.”

Comunicat al Muzeului Național al Literaturii Române din București

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.