La Bruxelles, într-o singură zi pot fi mai multe anotimpuri. Aterizezi pe o vreme de toamnă însorită, dar cu vânt (”din față”, comunică din timp pilotul) care zguduie din când în când și reduce viteza avionului. Pe la amiază, toamna însorită devine vară și te bucuri dacă ai două-trei ceasuri libere. Nu contează că, repede, toamna își reintră în drepturi, cu nori de ploaie, cum citiseși în buletinul meteo. Doar că ploaia poate fi la Bruxelles foarte rece, cu vânt tăios, avertizându-i pe imprudenți că vine totuși iarna…
Dacă nu ești imprudent, surâzi. În Bruxelles nu trăiești doar capriciile vremii, nu se amestecă numai anotimpurile. Arhitectural, impresia e – ca în atâtea alte locuri, dar parcă și mai pregnant aici – de oraș eclectic, în care se amestecă stilurile mai multor secole. Pe stradă, în restaurante, în hoteluri auzi o limbă franceză frumoasă. Poate fi doar o impresie falsă, recunosc, dar pare mai frumoasă, chiar mai literară decât cea auzită pe străzile pariziene…
Acestea au fost primele mele impresii în ultima zi a lui septembrie 2019, când am avut privilegiul, împreună cu un grup de ziariști români, de a vizita excepționala expoziție Brâncuși. Sublimarea formei de la Palatul BOZAR, cea mai importantă manifestare dedicată sculptorului român organizată în ultimele decenii şi principalul eveniment din cadrul Festivalului EUROPALIA, a cărui ediție din acest an are România ca țară invitată de onoare. Timp de patru luni, 1 octombrie 2019 – 2 februarie 2020, România va prezenta expoziţii, spectacole, concerte la Bruxelles dar şi în alte ţări – Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa, Olanda, Luxemburg și Germania. Participarea României la Festivalul EUROPALIA este asigurată de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Secretariatul General al Guvernului.
În 2019 Festivalul bianual EUROPALIA împlineşte 50 de ani de la înfiinţare. Festivalul a debutat în 1969 și are un caracter multidisciplinar: arte vizuale, artele spectacolului, muzică, film, literatură, educație culturală. Publicul celor mai ample ediții de până acum ale festivalului a ajuns la aproximativ 1-1,5 milioane de vizitatori, foarte mulți veniți din afara Belgiei.
Nu poate nimeni contesta, expoziția Brâncuși, curatoriată de istoricul de artă Doina Lemny de la Centrul Pompidou din Paris și vernisată odată cu deschiderea oficială a EUROPALIA, marți, 1 octombrie 2019, în prezența Majestăţilor Lor Regele Philippe al Belgiei şi Regina Mathilde, alături de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, este ”evenimentul-far” al Festivalului, cum spunea dl. Mirel Taloș, preşedinte interimar al Institutului Cultural Român.
Uneori, îmi zic, e un privilegiu să fii ziarist. Iar privilegiul s-a tradus acum prin intrarea în Anotimpul Brâncuși în ajunul vernisajului acestei minunate expoziții, ghidați de d-na Doina Lemny, al cărei eseu critic (prezentarea domniei sale a depășit cu mult nivelul unor explicații de muzeu) a fost de natură să mă captiveze (și vă asigur că sunt pretențios!).
Pentru început, în acest prim articol, un scurt film din 30 septembrie 2019, ziua în care se făceau ultimele retușuri ale expoziției Brâncuși. Sublimarea formei.
https://www.icr.ro/categorii/europalia-romania-10178
Asociația Culturală Leviathan este partener media al Festivalului EUROPALIA România. Din partea Leviathan, la deschiderea oficială a EUROPALIA ROMANIA a participat Costin Tuchilă. Vom reveni cu amănunte.