”Aventurile lui Licuţă dincolo de Capătul Lumii” (10) de Lică Barbu

70
Desen de Karina-Marina-Christine Zaharia, membră a grupului artistic ”Nino Nino”
Desen de Karina-Marina-Christine Zaharia, membră a grupului artistic ”Nino Nino”

logo lumea lui licutaÎn episoadele din urmă v-am povestit cum Licuţă a intrat pe un făgaş fantastic de întâmplări ciudate. Auzea glasuri în mintea lui, ghicea gândurile celorlalţi, iar el era complet zăpăcit din lipsă de răspunsuri. Să-l urmărim mai departe în poveste pe Licuţă pentru a afla ce s-a mai întâmplat. La finalul ultimului episod, Licuţă plecase la culcare îndemnat de tatăl lui. Aşa. Ia să vedem ce năzdrăvănii mai au loc!

Lectură plăcută! 

Ziua care trecuse a fost prea mult pentru Licuţă. S-au întâmplat prea multe ciudăţenii pe care nici cei mari nu i le puteau explica. De ce auzea glasuri în mintea lui şi de ce ştia dinainte ce voiau să spună ceilalţi erau întrebările care îi bubuiau capul acum, când voia să adoarmă imediat ce atinge perna. Nici chip să se lipească genele peste ochii lui. Privea ţintă în tavan şi căuta înţelesuri. Să fi intrat într-o poveste fantastică şi nimeni nu-i spunea?

Paul, păianjenul, prietenul lui de fiecare seară, se uita tâmp la el aşteptând parcă un ”Noapte bună!” ca în fiecare seară.

‒ Ştii ceva despre asta, Paule? Ţie de ce nu-ţi ghicesc gândurile?, îl întrebă şoptit Licuţă.

Paul coborî lin pe un fir până aproape de nasul lui Licuţă, apoi dispăru brusc într-un tăvălug albicios de fire spre treburile lui de insectă.

‒ E clar. Nici tu nu ştii. Când am să aflu, tu eşti primul căruia am să-i spun. Hai, noapte bună!

Licuţă se dădu jos din pat şi aprinse lumina. Se uită după prietenul lui. Nici urmă de Paul. Nici măcar pânza lui ţesută acolo în colţul întâlnirilor lor de fiecare seară nu mai era. Tot tavanul era pustiu. Măi să fie! Şi doar acum câteva secunde au stat de vorbă. Iar ceva ciudat.

Căută prin buzunare bănuţul care i-a zăpăcit mintea şi cu el între două degete se aruncă pe pat.

Întoarse bănuţul găurit pe toate părţile. Nimic deosebit. Că era vechi, asta se vedea clar, dar ce puteri are de-l captează într-o învălmăşeală de neînţegeri? Se uită cu un ochi prin gaura bănuţului poate va vedea ceva ce nu s-a văzut. Ce? Habar nu avea.

Întrebarea care suna ca un ecou în mintea lui era: de ce i l-a trimis Terente tocmai lui?

Imediat ce i-a venit în minte numele lui Terente, bănuţul începu să se încălzească şi se rotea între degetele lui Licuţă. Îi plăcea. Parcă era o jucărie cu roţi dinţate.

Acum se oprea, acum se rotea invers. Încet, încet Licuţă simţi de la această învârteală că-l doboară somnul. Un somn care-l atrăgea cu putere într-o inconştienţă de care Licuţă nu se putea apăra. Voia să rămână treaz, să se mai gândească la ziua de mâine, să înţeleagă ce-i cu bănuţul ăsta, dar nu reauşea să se desprindă din atracţia somnului, care parcă, simţea el, îl ademenea să intre într-o capcană.

Mâna îi căzu pe marginea patului şi bănuţul se rostogoli spre centrul camerei. Rotirea bănuţului nu se opri. Mai mult chiar, prinse o viteză şi mai mare luând în vârtej tot ce era prin cameră, ca o vâltoare din ce în ce mai mare, care acum se mişca de colo-colo.

Singurul lucru pe care vârtejul nu-l atingea era patul cu Licuţă. Se rotea în jurul lui cu o viteză ameţitoare. Şi brusc, Licuţă deschise ochii.

Vezi arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.